Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a transmis, în această dimineață, că mai multe drumuri sunt acoperite cu polei, în timp ce pe altele se circulă în condiții de iarnă.
Angajații de la CNAIR și Regionalele de Drumuri intervin cu mai multe autospeciale, cu material antiderapant.
„Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, facem câteva recomandări conducătorilor auto:
– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan”, se arată într-o informare a Centrului Infotrafic


