IaȘi Cufărul cu Haine se dorește să devină tradiție, iar asta nu o spunem noi, ci o arată întrebările venite din partea tinerelor ieșence care vor să vină ca expozante sau ca vizitatoare la evenimentul care a debutat într-o liniștită zi de toamnă, pe marginea Lacului Ciric în luna noiembrie, declară organizatorii unui noi proiect care se desfășoară în Iași.
Vă dăm din nou întâlnire pe 15 decembrie la BarB2!
Pe lângă hăinuțe, vom avea alături de noi câțiva producători locali cu mâini dibace, de la care veți putea cumpăra cadouri de Craciun pentru cei dragi!
IaȘi Cufărul cu Haine a pornit de la dorința de a reduce consumul, de a reutiliza și recicla lucruri purtate de câteva ori sau pe care pur și simplu le-am uitat în dulap.
Cu siguranță toate ne-am spus la un moment dat că dacă am purtat o rochie la un eveniment, ne-am pozat cu ea și oamenii au văzut-o, e momentul să o lăsăm în stand by…și iată așa piesa se demodează și-și pierde din strălucire. În altă ordine de idei, poate că în orașul ăsta drag al nostru există o fată care caută fix acel model de rochie.
Ce ușor este să aduci un zâmbet dacă păstrăm ciclicitatea produselor în univers!
Ne-am propus să ne distrăm, să facem schimburi de minunății, să ne facem cunoștințe noi și ne transformăm într-o comunitate care crește de la lună la lună.
O reclamă la Tv ar suna cam așa:
Te-ai plictisit de hainele tale? Ai unele lucruri pe care le-ai purtat de câteva ori? Ai obosit să vezi umerașe de haine din anii trecuți sau rafturi pline de poșete, pantofi sau accesorii? Și, mai ales, visezi la altele noi? Vino la IaȘi Cufărul cu Haine și profită de ocazia de a vinde la prețuri decente lucruri pe care inima nu te lasă să le arunci, de a face schimb, sau chiar să achiziționezi lucruri de calitate.
P.S. Sper că v-ați imaginat și vocea care a înregistrat reclama. Vă simțiți din poveste? Nici noi :))
Lucrurile sunt în fapt foarte simple:
Vrei o reîmprospătare a garderobei? Eșți amatoare de chilipiruri ? Vrei să cunoșți oameni noi, vrei să pleci cu un zâmbet, cu o piesă pe care o vânai?
Intrarea este liberă pentru vizitatori, iar dacă vreți să expuneți, vă așteptăm în privat pentru a vă oferi mai multe detalii!
“IaȘi Cufărul cu Haine a plecat din conștientizarea situației mele. Sunt mămică de un an de zile, iar după ce am primit acest statut, am avut o tendință de a mă îmbătrâni. Purtam haine care mă făceau cu cel puțin 10 ani mai în vârstă, însă fără a-mi da seama. În toamnă a trebuit să mă mut, a fost o mutare făcută în 50 de minute, o mutare sănătoasă. M-am trezit cu un dulap arhiplin de haine care nu o reprezentau pe Teona pe care eu o căutam, iar atunci a fost acel declic în care mi-am dat seama că ceea ce eu nu mai port poate fi o piesă căutată de o altă fată, asta după ce făcusem cadou câteva produse vestimentare. Am fost reticentă în a crea un astfel de proiect, dar mi-am dat seama că dacă nu schimb acum ceva la mine, nu voi putea nici să-mi învăț fiica peste ani. Așa a luat naștere ideea, conceptul, locația și oamenii care au crezut în el. La prima ediție, cea pilot eram copleșită, însă am avut timp ulterior să analizez ce trebuie schimbat pentru ca de la ediție la ediție să fie din ce în ce mai bine ”, declară Teona Gherasim, fondatoarea proiectului IaȘi Cufărul cu Haine.
“Am fost întrebată de ce susțin “IaSi cufărul cu haine”. În primul rând am răspuns cu mare drag invitației de a contribui cu experiența mea în calitate de “event planner” , si-i mulțumesc Teonei Gherasim, în al doilea rând, și nu în ultimul, am răspuns cu un mare DA conceptului, pentru că este cadrul perfect unde femeile se pot întâlni, își pot reînnoi garderoba eliberând-o pe cea de acasă și petrece timp de calitate. Mă bucur că s-a dorit un al doilea eveniment înainte de sărbătorile de iarnă, acesta fiind feedback-ul cel mai relevant vis-a-vis de concept”, a declarat Ioana Gamen, coorganizator.
“Am fost întrebată recent de ce susțin și încurajez reutilizarea hainelor. Fiind designer vestimentar și producător de îmbrăcăminte, nu este oare autosabotare? Din toată inima pot spune că: NU! Pentru că trebuie să ne asumăm educarea oamenilor în ceea ce privește consumul de haine. Cufărul este evenimentul care îmbină distracția și shopping-ul cu o atitudine sănătoasă față de mediul înconjurător și față de hăinuțele noastre. Am fost plăcut surprinsă de deschiderea comunității către acest gen de eveniment, iar feedback-ul a fost unul foarte bun! La următoarea ediție sper ca mesajul nostru să ajungă la cât mai multă lume și să ni se alăture!”, a concluzionat Alexandra Ungurean, cea care s-a alăturat proiectului în calitate de designer.