În perioada 13-15 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește 140 de ani de învățământ superior medical la Iași.
În aceeași perioadă, Universitatea găzduiește cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului Național al Rectorilor, forum condus de prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, rectorul USAMV București și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei.
Astfel că, la deschiderea festivităților, care va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „Alexandru Brăescu” a clădirii Nicolae Leon, vor participa și rectorii universităților de stat și particulare din România, Monica Anisie, ministrul Educației și domnul Victor Costache, ministrul Sănătății. De asemenea la deschiderea Zilelor UMF vor participa, ca în fiecare an, oficialitățile Iașului precum și reprezentanți ai unor instituții de învățământ și culturale din Iași.
Programul Zilelor UMF se desfășoară în perioada 13-15 decembrie 2019 și cuprinde conferințe, vernisaje de pictură, workshop-uri și lansări de carte.