Suceava, județul cu cei mai mulţi morţi în accidente și în acest an

0
179

Anul 2019, din care a mai rămas o lună, a adus până acum o scădere uşoară a numărului de morţi în accidentele petrecute în judeţul Suceava, dar chiar şi aşa județul rămâne în topul nefericit al celor în care se moare cel mai mult în accidente rutiere.

De la începutul anului s-a ajuns la cifra de 70 de morţi în accidente rutiere, cu patru mai puţini decât anul trecut, în aceeaşi perioadă.

Poliţiştii suceveni, de la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi până la agenţii rutieri din stradă, au făcut eforturi vizibile pentru a reduce mortalitatea excesivă de pe şoselele judeţului.

În jur de 100 de şoferi pericol public, de regulă băuţi şi fără permise de conducere, au fost reţinuţi în arestul poliţiei judeţene de la începutul acestui an, cel puţin pentru 24 de ore. Măsuri preventive au fost luate aşadar (în limitele permise de Codul Penal) şi chiar aceste măsuri arătă cât de mulţi inconştienţi circulă pe şoselele judeţului nostru. Din păcate, mulţi alţii nu au putut fi prinşi la timp ori au continuat să conducă, deşi aveau dosare penale, şi au provocate accidente.

Comisarul Marius Ciotău, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor (CNP), organizaţia Suceava, şi şeful Secţiei Rurale de Poliţie Gălăneşti, a subliniat că poliţiştii din teren au muncit pentru a reduce numărul accidentelor, asta implicând şi costuri logistice mari: „Poliţiştii suceveni au dispus, cu ajutorul procurorilor, cele mai severe măsuri din ţară aş putea spune, cu costuri semnificative, reuşind o reducere a numărului de decedaţi în accidente. Din păcate, realitatea este că inconştienţa din traficul din judeţ depăşeşte cu  mult media naţională. Măsurile de reţinere înseamnă costuri mari, cu oameni care asigură escorte, maşini care consumă carburant, avocaţi plătiţi din oficiu etc., cheltuieli foarte importante, pe care statul le suportă. Apoi, zilele de sâmbătă şi duminică în care poliţiştii vin de acasă pentru a participa la acţiunile de control cu efective sporite, toate reprezintă costuri importante”.

Marius Ciotău a mai ţinut să aducă mulţumiri şi procurorilor din judeţ, care, în majoritate, s-au implicat în acest program de reducere a accidentelor rutiere, prin măsurile restrictive pe care le-au luat faţă de inculpaţi.

Referitor la inconştienţii care provoacă nenorociri, un exemplu elocvent şi recent este cel al bărbatului din Vatra Moldoviţei care, la mijlocul lunii noiembrie, s-a urcat la volan deşi nu avea permis de conducere şi a provocat un accident cu doi morţi şi doi răniţi grav, pe DN 17, la ieşirea din Câmpulung Moldovenesc spre Prisaca Dornei. După impact, bărbatul fără permis a fugit, fiind găsit de poliţişti a doua zi dimineaţă. Andrei Pelinar se află după gratii, arestat preventiv deocamdată pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.