Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi –rutier, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit mii de ţigarete de contrabandă pe care un cetăţean ucrainean încerca să le introducă ilegal în ţară, ascunse în capitonajul portbagajului autoturismului pe care îl conducea.
În ziua de 05 februarie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul ucrainean Yevhem H., în vârstă de 24 de ani.
În baza unor informaţii, echipa comună a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă în capitonajul portbagajului, partea stânga a autoturismului, cantitatea de 4.000 de ţigarete, diferite mărci.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 2.400 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în cuantum de 5.000 lei.