Iași: Apar bulevardele Regele Ferdinand și Regele Mihai

0
429

Primăria va opera două modificări importante în nomenclatorul de străzi al municipiului Iași. Două artere rutiere vor fi redenumite: Splai Bahlui mal stâng și Splai Bahlui mal drept, ambele pe tronsoanele cuprinse între Podu Roș și Podul de Piatră.

Prima strada va fi redenumită bulevardul Regele Ferdinand I al României, iar a doua arteră menționată va avea numele bulevardul Regele Mihai I al României, informează apix.ro.

În același timp, parc drapelului, cel de vizavi de Sala Sporturilor, va fi redenumit în Parcul Regina Maria a României.

Pentru a intra în vigoare, noile denumiri trebuie aprobate în plenul Consiliului Local (CL). În acest sens au fost întocmite trei proiecte de hotărâre care se află în dezbaterea comisiilor de specialitate ale CL. Cel mai devreme, proiectele ar putea fi aprobate în ședința CL de la finalul lunii noiembrie.

Ambele bulevarde au fost modernizate recent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.