Record de cărți de identitate eliberate de Evidența Persoanelor Iași, în weekend-ul cu alegerile prezidențiale

0
272

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași a stabilit un program de permanență cu ocazia alegerilor parlamentare.

În acest context, nu mai puțin de 1.183 de persoane s-au prezentat sâmbătă și duminică la DLEP Iași. Conducerea instituției a decis ca în zilele respective să fie impus un program de permanență, sâmbătă fiind deschis între 08:00-16:00, iar duminică între orele 07:00-21:00. Concret, sâmbătă au fost eliberate 315 acte de identitate, iar duminică 643.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate, ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cartea de identitate se întocmește și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei și a documentelor cu care se face dovada numelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române și a domiciliului.”, au precizat reprezentanții DLEP Iași.

În cazurile în care nu pot fi prezentate anumite documente, respectiv certificate de stare civilă sau dovezi cu privire la domiciliu, se va elibera cartea de identitate provizorie, caz în care se vor depune și trei fotografii.

Facem mențiunea că vor fi soluționate cu celeritate cererile persoanelor care nu posedă act de identitate sau acesta are termenul de valabilitate expirat, astfel încât să-și poată exercita dreptul la vot.”, au mențioant oficialii DLEP Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.