13 Noiembrie este Ziua Internațională a Educației copiilor nevăzători şi a fost aleasă simbolic drept Ziua Liceului Special MOLDOVA din Târgu Frumos.
Această instituţie de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1961 şi a fost destinată instruirii şi educării copiilor nevăzători, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, de pe raza judeţelor din zona Moldovei. Instituția a purtat mai multe denumiri de-a lungul timpului, însă azi este cunoscută ca Liceul Special MOLDOVA.
Clădirea iniţială a fost improprie unei unităţi şcolare, fiind destinată desfășurării altor activități. Cu unele modificări, în această clădire a funcţionat şcoala generală cu clasele I-IV pentru nevăzători. Pentru început, şcoala a avut înscrişi 43 de elevi de diferite vârste şi un număr de 8 cadre didactice cu o pregătire profesională ridicată, unele din acestea fiind nevăzătoare. Azi, aici învață 109 elevi cu deficiențe de vedere.
În urma demersurilor făcute la Ministerul Învăţământului din acea vreme s-a obţinut aprobarea pentru şcolarizarea elevilor până la clasa a VIII-a.
În 1971 s-a dat în folosinţă un nou corp de clădire, care în 1998 a fost mansardat în parte, pentru a mări spaţiul de cazare al elevilor în internat.
Din anul 2004 instituţia noastră a devenit liceu, şcolarizând elevi la filiera teoretică, specializarea filologie.
În perioada 2010-2012, instituția a beneficiat de reconstrucție, reabilitare, modernizare și dotare modernă în cadrul Proiectului Operațional Regional de reabilitare, modernizare și dotare a școlilor speciale din județul Iași, proiect desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Iași. Astfel, instituția noastră dispune acum de tot ceea ce poate să-și dorească un elev pentru o bună educație.
Accesul copiilor nevăzători la educație echivalează cu posibilitatea acestora de a se afirma, de a fi resursă în societate și de a duce o viață independentă.
Este de salutat și de apreciat efortul depus de copiii nevăzători care se străduiesc să devină adulții nevăzători de mâine, care vor participa activ la viața socială a comunității din care fac parte.
Sperăm însă că societatea și statul, în cele din urmă, să rezoneze mai bine la nevoile acestor copii speciali și să le creeze condițiile necesare pentru ca ei să reușească să depășească mai ușor obstacolele pe care soarta le-a pus în calea lor.
Deficiențele de vedere pot reprezenta obstacole greu de depășit în calea afirmării de sine, a construirii unei cariere și a unei vieți care să se înscrie în sfera normalului.
Familia are un rol foarte important în a dezvolta capacităţi fizice şi psihice, în a încuraja comunicarea şi socializarea, în a învăţa copilul să ignore răutăţile oamenilor ignoranţi.
„Mai orb este cel ce nu vede Suferinţa decăt cel ce nu vede Soarele.”
LA MULŢI ANI DRAGI ELEVI ŞI COLEGI!
MULŢUMIM TUTUROR PĂRINŢILOR ŞI PARTENERILOR SOCIALI PENTRU SUSŢINERE !!!! – Margareta Pristavu – directorul Liceului Special Moldova din Târgu Frumos.