Patronul unei firme de transport persoane a fost luat pe sus de către luptătorii de la SAS. Este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală.
Conform cercetărilor, se pare că nu toate încasările erau contabilizate pentru a se evita plata impozitelor. Unii călători erau transportați fără a li se elibera bilete.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași au efectuat patru percheziții domiciliare la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale și la domiciliul administratorului.
Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că reprezentantul unei societăți comerciale ar fi efectuat activități de transport persoane și ar fi înregistrat în contabilitate venituri diminuate față de cele obținute, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor aferente.
În urma perchezițiilor au fost ridicați aproximativ 213.700 de lei, 6.600 de euro și 100 de lire turcești, bani susceptibili a fi obținuți din activități ilicite, precum și alte bunuri care ar fi folosit în activitatea infracțională (agende și bilete de călătorie).
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției Municipiului Iași, Poliției Municipiului Pașcani și Serviciului Rutier Iași, iar la activități au participat și luptători din cadrul Servicului de Acțiuni Speciale Iași. Cercetările continuă”, au transmis autoritățile.