Transformare totală făcută la VFU Pașcani. Un vagon ruginit a devenit vehicul la standarde europene

0
237

Un vagon ruginit al CFR Călători, căruia la prima vedere nimeni nu-i dădea șanse să mai circule vreodată pe calea ferată, s-a transformat într-un vehicul feroviar la standarde europene.

Înainte de a intra pe poarta reparatorului de material rulant Electroputere VFU Pașcani, vagonul cu pricina părea potrivit mai degrabă pentru a deveni refugiu pentru persoanele fără adăpost, înainte de a ajunge la fier vechi. Și totuși, acum el este apt din nou pentru a circula pe rețeaua feroviară românească, în condiții sporite de siguranță și confort.

CFR Călători are un deficit acut de material rulant. În condițiile în care la finele anului trecut, potrivit Raportului de activitate al societății, numărul vagoanelor nu depășea 800, așa cum a arătat Club Feroviar, satisfacerea cererii de transport devine o misiune tot mai grea.

Prezent la Zilele Feroviare 2019, directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu, declara că până la finele anului în curs își propune ca parcul activ de vagoane al societății să depășească 1.000 de bucăți. Parcul fizic de vagoane al operatorului feroviar de stat este mult mai mare, însă multe sunt abandonate prin gările din întreaga țară, fiind într-o stare avansată de degradare. Unele dintre ele, într-adevăr, sunt bune doar pentru a fi duse la fier vechi, însă altele pot fi modernizate din temelii, relatează clubferoviarroman.ro.

O demonstrează acest vagon, care dintr-o ruginitură condamnată la casare și vânzare la Remat a ajuns un vehicul feroviar la standarde europene după ce a fost supus unui amplu proces de modernizare. Acum, vagonul ruginit din urmă cu câteva luni este dotat cu scaune ergonomice, instalație de aer condiționat, afișaj electronic și uși cu acționare automată.

După un astfel de proces de modernizare, durata de viață a vagonului aparținând operatorului feroviar de stat a fost prelungită cu minimum 20 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.