Românii au început să caute mâncarea organică, însă agricultura ecologică nu ţine pasul cu cererea oamenilor.
Suntem la coada clasamentului când vine vorba despre astfel de culturi. S-a ajuns în această situaţie şi pentru că unii dintre producători au renunţat la afacere, deoarece nu şi-au făcut bine calculele şi nu au reușit să ajungă la standardele necesare pentru obţinerea unor culturi curate.
Apetitul românilor pentru mâncare organică este în creştere, dacă ne luăm după încasările pe care le au comercianţii, care au crescut cu 30% în 2018, faţă de acum doi ani, la 65 de milioane de dolari. Doar că 80% dintre produse sunt din alte ţări.
Carmen Vârnă, reprezentant magazin produse ecologice: “Din România, din păcate, sunt foarte puţini producători cu care putem lucra. Nu acoperă nici măcar un segment de piaţă complet.”
Institutul de Cercetare a Agriculturii Ecologice din Elveția, renumit la nivel mondial, a dat România şi Polonia drept exemple de contraperformanţă în ceea ce priveşte agricultura eco.
După o creştere fulminantă în perioada 2010 – 2015, când depăşisem o suprafaţă cultivată şi certificată bio de 5% din totalul Uniunii, în 2017 am ajuns la 1,9%.
Mai bine de 20% dintre fermierii români care au încercat să intre pe această piaţă au renunţat uneori la mijlocul drumului sau le-au fost retrase certificatele pentru că nu respectau standardele, anunță știrileprotv.ro.