Așa ceva nu veți vedea prea curând în Parlamentul României: un ministru britanic a demisionat pentru că a întârziat la o audiere (VIDEO)

0
234

Ministrul pentru Dezvoltare Internațională al Marii Britanii și-a luat prin surprindere colegii, după ce a anunțat că va demisiona, din cauză că a întârziat la o audiere în Parlament.

 

Totodată, atunci când i s-a solicitat să răspundă la o întrebare, Michael Bates a părut să nu fie pregătit, astfel că a decis să își anunțe demisia, informează The Independent.

„Cu permisiunea Camerei, aș dori să îi ofer scuzele mele sincere doamnei Lister, pentru că nu am fost în stare să răspund la o întrebare foarte importantă. Timp de cinci ani, a fost privilegiul meu să răspund la întrebări în numele Guvernului și întotdeauna am considerat că trebuie să ne ridicăm la cele mai înalte standarde atunci când oferim răspunsuri la întrebările legitime ale Legislativului. Mă simt complet rușinat că nu mi-am făcut datoria și, de aceea, vă ofer demisia mea”, a spus ministrul.

După aceea, el a ieșit de la ședință, în timp ce oamenii din sală murmurau „nu”. „O scuză este suficientă pentru o greșeală minoră”, i-a răspuns liderul opoziției.

Cu toate acestea, Lordul Bates nu va pleca din Executivul Theresei May, întrucât aceasta i-a refuzat demisia.

„Cu sinceritatea sa tipică, Lordul Bates și-a oferit demisia, după ce întârziat la sesiunea de interpelări din Camera Lorzilor, însă demisia sa i-a fost refuzată, întrucât nu este necesară. Este un ministru muncitor, care își ia în serios responsabilitățile. El a beneficiat de susținerea Camerei și ne bucurăm că a decis să își continue rolul important la Departamentul pentru Dezvoltare Internațională și la Trezorerie”, a spus un purtător de cuvânt al Theresei May, conform Pro TV.

Lordul Michael Bates s-a întors în guvern în octombrie 2016, după ce a demisionat de la Ministerul de Interne, ca să participe la o campanie caritabilă în America de Sud. Astfel, el a mers aproximativ 2.000 de mile, de la Buenos Aires la Rio de Janeiro, strângând peste 260.000 de lire pentru UNICEF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.