Numele Ionuț Cornilă este legat de Teatrul Național Vasile Alecsandri din orașul celor șapte coline încă de pe vremea când își susținea lucrarea de licență a facultății pe care a urmat-o, secția actorie în cadrul Universității de Arte George Enescu, profesor Mihaela Arsenescu-Werner.
Respectă mult scena teatrului pentru că este locul unde vibrează și simte trăiri adevărate, reale, puternice. După numeroase zbateri în fața încercărilor vine bucuria reușitei pe care o simte în momentul actual tânărul actor, relaatează viitorulromaniei.ro.
Se bucură de ceea ce îl împlinește: oameni, artă și frumusețea lucrurilor mărunte. Știe că o carte bună dezvoltă creativitatea de care are nevoie un actor, fiind una dintre plăcerile satisfăcute atunci când nu este pe scenă la o premieră sau repetiții alături de pescuit și călătoriile cu prietenii. Nu crede în baftă, ci în dorință și energii. A aruncat una către stele, iar acum, își trăiește visul având în vedere noul titlu obținut la Kiev- Ucraina în iunie 2019: Cel mai bun actor! Ionuț Cornilă este dovada vie că, deși a fost recunoscut pe plan internațional, poate să rămână un om modest și cald. Încă o confirmare că merge în direcția cea mai bună. Îl vedem în fiecare stagiune interpretând foarte des roluri principale oferite de regizori mari și ne bucurăm totodată. Nelipsit și din aceasta ce tocmai a început după „o vară zbuciumată”, după propriile mărturisiri ale sale la un schimb de idei scurt de curând.
Nu lung i-a fost drumul de la Târgu Neamț, orașul natal, la Iași, orașul în care a ales să crească profesional. O călătorie scurtă, o distanță de circa trei ore, dar pe deplin meritată, pentru că invitatul meu s-a redescoperit. Un munte de talent a ieșit în evidență. La o vârstă la care mulți tineri își lasă visele în așteptare și aleargă după lucruri superficiale, pe invitatul meu l-a impulsionat să își asculte inima considerând că e timpul să îi facă pe plac.
Povestea lui este specială prin împletirea întâmplărilor. Ca tot tânărul care dorește să aibă viitor, se înscrie inițial la Facultatea de Agronomie, mai sus de dealul Copoului. Într-o zi, un afiș i-a tăiat calea anunțând că teatrul Ludic face preselecții. Peste două săptămâni avea deja spectacol. A încercat să țină și pasul cursurilor de la facultate în paralel cu pregătirile pentru spectacol, însă nu a reușit. Astfel, începe un nou drum condus de pasiune și dorință frumoasă, mai ales că fiecare om alege ce e mai bun pentru sufletul lui. Cu un viitor predestinat, cu o poveste care se scrie în continuare, îl avem azi într-o mare sinceritate pe cel care după ani de experiență în teatru ne reprezintă peste granițele țării.
Când te gândești la Ionuț, te gândeşti la omul care vorbește despre meseria aleasă din toți rărunchii, din toți porii. Un om spumos, care-ți insuflă dragostea pentru artă. Simți cum îi crește ritmul cardiac de la distanță. Un om care se menține viu prin ceea ce face. Are o uriașă plăcere de a împărtăși cu vorbe alese momentele pe care le trăiește în cea de-a doua casă: scena! Un om care poate fi orice în lumea teatrului, dar care, azi, s-a dezbrăcat de hainele tuturor personajelor nu puține la număr pentru noi toți și ne mărturisește sincer cine este omul frumos de pe scenă, dar și în afara ei.
Dacă îl invadează emoțiile în fiecare spectacol, dacă are un rol favorit pe care ar dori să îl mai întâlnească, dacă iubește să fie actor în comedii sau drame, dar și despre cine este Ionuț Cornilă atunci când nu joacă în piesele de teatru și ce iubește să facă, în dialogul purtat cu drag mai jos.
Ionuț, ești actor al Teatrului Național încă de când susțineai licența. Dorință, noroc sau natura întâmplărilor să fi fost?
A fost câte puțin din fiecare. Am avut norocul să colaborez cu Teatrul Național încă de la finele anului întâi de facultate și din acel moment am avut continuitate, lucrând spectacol după spectacol cu toată dăruirea și priceperea de care am fost capabil la acel moment.
Ce înseamnă actoria pentru tine? Scena este a doua ta casă?
Actoria pentru mine este un mod de viață, un fel de a vedea lucrurile, un mijloc de a mă exprima. În haosul vremurilor pe care le trăim, actoria este o oază, atât pentru mine cât și pentru oamenii care vin să vadă teatru, sper. Pătrunzi într-o lume și trăiești sau asiști la povești care te fac, într-un fel sau altul, un om mai bogat. Cât despre acasă, da, este locul care, după spațiul în care locuiesc, îmi oferă sentimentul de apartenență și de bine.
A fost odată ca niciodată este expresia care ne conduce în universul magic al poveștilor. Știm cu toții că orice inimă are o poveste. A ta cum s-a scris?
Povestea inimii mele este destul de alambicată și mă tem să nu cumva să plictisesc. Am să spun doar că tot ceea ce fac, fac cu și din inimă și nu am nicio părere de rau. Cel puțin până în momentul de față. Sunt conștient că sunt un om privilegiat pentru că pot trăi făcând ceea ce iubesc și asta contribuie masiv la sănătatea inimii.
Cât de mult contează energia publicului la un spectacol?
Actul artistic, cel puțin actul teatral, este un permanent schimb de energii între persoanele aflate pe scenă și cele din sală. Da, energia publicului este vitală pentru a se produce magia teatrului. Publicul poate face diferența dintre un spectacol corect și unul absolut sclipitor, prin deschiderea cu care vine în sala de teatru. Făcătorii de teatru își pun sufletul pe tavă în timpul unui spectacol, sau cel puțin așa ar trebui și au nevoie la rândul lor de un strop de drag din partea privitorilor.
Ne poți mărturisi momentul cel mai strălucit din cariera ta? Dar, provocarea cea mai mare care a fost?
Nu cred că se poate vorbi despre un moment mai strălucit decât altul în activitatea mea. Pentru mine, aproape fiecare nouă premieră are o strălucire magică și nu prea reușesc să fac mari departajări. Întâlnirile cu regizorii cu care am lucrat și lucrez îmi umplu inima de un licăr strălucitor și mă provoacă, zi de zi, să devin un om și un profesionist mai bun.
Îți amintești prima oară când ai urcat pe scenă? Ce ai simțit?
Primele contacte reale și conștiente ale mele cu scena au avut loc în liceu și ele m-au molipsit iremediabil de microbul teatrului. Am avut șansa să particip, doi ani la rând, la un festival internațional de teatru pentru liceeni, loc în care am putut cunoaște și dialoga cu personalități precum marele Radu Beligan sau Mircea Rusu, oameni de la care am primit sfaturi și lecții importante despre ce înseamnă teatrul profesionist și actoria.
Emoțiile sunt cu tine permanent pe scenă sau te abandonează la un moment dat?
Emoțiile fac parte din actul artistic și da, sunt cu mine peste tot prin scenă. Cu mențiunea că sunt emoții creative care îmi ascut concentrarea și care îmi conferă senzații greu de explicat, în sensul cel mai frumos posibil.
Un actor tânăr în România are bucurii, asta știm. Dar, simți și tristeți?
Un actor tânăr în România simte tristeți și are neîmpliniri la fel ca orice alt tânăr din oricare alt domeniu. Poate că diferența este dată de faptul că satisfacțiile date de scenă te fac să treci repede peste ele.
Toți avem modele care ne-au inspirat în drumul nostru profesional. Care este omul care și-a pus amprenta pe tine?
Mihaela Arsenescu-Werner, Doru Aftanasiu și Emil Coșeru sunt profesorii care m-au călăuzit în perioada studenției și oamenii de la care am furat cât de mult am putut în ceea ce privește profesia. Pe lângă ei, modele ar fi multe: Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc, Petru Ciubotaru, Sergiu Tudose și lista poate continua cu încă vreo pagină.
Vorbești cu suflet despre ceea ce faci. Pasiunea să fie elementul cheie al succesului tău?
Nu știu dacă pasiunea este elementul cheie, dar cu siguranța este unul dintre motoarele care mă țin în funcțiune la cote maxime. Sunt genul de om care ar face față cu greu unei activități pe care nu o iubește.
Cum a fost experiența la Kiev?
Experiența de la Kiev a fost una la superlativ din mai toate punctele de vedere. Am descoperit un oraș excepțional cu oameni calzi și primitori. Apropo de energiile despre care vorbeam mai sus, ele cred că au contribuit la un spectacol solid și legat, de la un capăt la altul. Multumesc Radu Ghilaș, Petro Grigorescu și Răzvan Grosu!
Ce simte un actor când își aude numele strigat? Premiul care te-a împlinit pe tine să fi fost acesta primit în iunie ca fiind cel mai bun actor?
Mărturisesc că nu prea știu cum să reacționez la momente dintr-astea festive. Sigur că m-am simțit măgulit și mândru de premiul câștigat, dar consider că, în aceeași măsură, este un premiu pentru toată echipa și pentru teatru. Sunt mulți oameni, în spatele scenei, fără de care actorii nu ar putea realiza actul teatral și acești oameni merită toată aprecierea noastră. Pentru mine, premiul, a reprezentat o imensă bucurie și o confirmare că munca mea este pe drumul cel bun.
Cum e să lucrezi alături de regizori foarte buni și cunoscuți precum Radu Afrim, Silviu Purcărete? Pe ce considerente s-a bazat legătura voastră pentru a avea o reușită frumoasă împreună?
Teatrul Național mi-a oferit ocazia de a lucra cu o bună parte din cei mai importanți regizori din România, lucru pentru care sunt foarte recunoscător. Fiecare în parte a lăsat urme în traseul meu și m-a ajutat să mă dezvolt. Întâlnirile cu Radu Afrim, Silviu Purcărete, Claudiu Goga și lista poate continua, au fost ca o a doua școală. Cu mulți dintre ei păstrez legatura și aștept cu nerăbdare sa lucrez din nou. Sunt regizori care cer mult de la actor și care dau la fel de mult. În urma întâlnirilor cu ei, cu siguranță vei fi un profesionist mai bun.
Îți place să fii actor în comedii sau drame? Dar, relația cu filmul este bună?
N-am o preferință în ceea ce privește genul spectacolelor. Iubesc să bucur lumea cu o comedie spumoasă la fel de mult cât iubesc să sensibilizez prin intermediul unei drame și încerc să le împletesc pe amândouă cât de bine pot. Cât despre film, e un domeniu și o ramură a actoriei în care abia încep să pășesc și care mă atrage foarte mult. Am filmat la câteva scurt-metraje și acum, în vară, am călcat pe platourile de filmare ale unui serial despre care veți afla în curând.
Ești prieten cu actoria și în viața personală?
Nu amestec actoria în viața personală. Sunt de părere că locul actoriei este pe scenă sau în fața camerei. Acasă sau în lume, încerc să fiu cât mai mult eu.
Care sunt plăcerile pe care ți le satisfaci atunci când negociezi cu timpul liber și-l câștigi? Ce te bucură zilnic și găsești ca fiind sursă de inspirație pentru tine și sufletul tău?
Timpul liber mi-l petrec citind, văzând filme, mergând cu bicicleta, la bere cu prietenii sau făcând excursii. Mă inspiră foarte mult oamenii din jurul meu, cu care îmi place să-mi petrec timpul și să le ascult poveștile. Am norocul de a avea prieteni minunați cu care petrec timp de calitate și care mă suportă.
Ce fel de om esti în viața cotidiană? Cum ar suna o scurtă descriere a ta?
Sunt un om vesel, cred. Un om căruia îi place să încerce tot felul de lucruri, curios, deschis. Mai multe nu prea știu ce să zic.
Cum arată o zi de a ta?
Trezit, cafea, repetiții, pauză, repetiții, poate o bere sau un film cu prietenii, casă, somn. Glumesc. Arată ca ziua oricărui om care muncește, cu mențiunea că actoria, pentru mine, presupune a purta personajul la care lucrezi peste tot cu tine. Tot timpul sunt cu gândul la el sau aproape tot timpul. Zilele de spectacol se învârt în jurul spectacolului și conțin emoția și freamătul evenimentului de seară și când sunt liber îmi place să mai gătesc sau să construiesc lego. Probabil, acestea din urmă, reprezintă felul meu de a medita.
În afara scenei, Ionuț Cornilă plânge?
Da.
Mărturisește sincer dacă ești mulțumit de punctul în care ești azi. Dacă simți că nu ești întregit, închide ochii, fă un exercițiu de imaginație, ia-mă și pe mine în lumea pe care ți-o dorești. Povestește-mi cum arată ea.
Sunt foarte sincer când spun că sunt mulțumit de punctul în care mă aflu astăzi. Poate mi-aș dori să am mai mult timp să-mi vizitez familia care nu e din Iași și care îmi lipsește. În rest, nu am de ce mă plânge. Încă o dată am să spun că sunt un om norocos și mulțumesc cerului pentru tot ceea ce am și pentru tot ceea ce mi se întâmplă.
