Un pădurar în vârstă de 47 de ani, a murit după ce ar fi fost înţepat de viespi, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă, într-o pădure din Murgeni, la faţa locului fiind trimise două echipaje medicale.
„Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, fiind aplicate manevre de resuscitare. Din păcate, viaţa bărbatului nu a putut fi salvată, echipajele de la faţa locului declarând decesul.”, a precizat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar medicii legişti urmează să stabilească, în urma necropsiei, cauza decesului.
„Astăzi, 5 octombrie 2019, în jurul orelor 10.30, a încetat din viață colegul nostru, pădurar Aurel Stângaciu, în urma a mai multor înțepături de viespi. Cadrele medicale au incercat resuscitarea pădurarului aflat în șoc anafilactic, insă acesta nu a putut fi salvat (…) Pădurarul Stângaciu Aurel avea vârsta de 47 de ani, cu o activitate în Ocolul silvic Epureni de aproape 30 de ani (angajat din anul 1990)”, a transmis Romsilva pe pagina sa de Facebook.