Un reputat medic are activitatea suspendată. Lua șpagă pentru pensii cu boli imaginare

0
278

Doctorița Carmen Teodora Gruiță are activitatea suspendată după ce a intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție Cluj. Aceasta este acuzată de savârșirea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual,  în dosarul „Șpagă de la invalizi„. Procurorii susțin că doctorița este implicată în rețeaua coruptă din sistemul medical, pe partea de obținere a unor pensii speciale prin diagnostice și/sau documente medicale false.

În urmă cu două săptămâni, DNA Cluj a transmis un comunicat de presă cu privire la alți doi inculpați: medicul Alexandru Faur – medic în cadrul Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Cluj și Aurica Calman – cea care intermedia șpăgile pentru pensiile speciale. În aceeași perioadă, procurorul de caz a făcut percheziții la locul de muncă al unui alt reputat medic din Cluj-Napoca: Carmen Teodora Gruiță, pe care au și plasat-o sub control judiciar.

Procurorii de la DNA Cluj au transmis o adresă către Spitalul Municipal Cluj-Napoca (Clujana) prin care informau că au plasat-o sub control judiciar pe Carmen Teodora Gruiță, medic primar al Secției de Endocrinologie. Aceasta a contestat măsura controlului judiciar, însă magistrații Tribunalului Cluj i-au respins cererea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.