Continental va închide două fabrici în Germania şi unităţi din Italia şi Malaysia. Alte două fabrici din SUA ar putea fi închise

0
258

Continental AG, al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, a anunţat că, în urma implementării planului de restructurare, până la 20.000 de locuri de muncă din întreaga lume ar putea fi afectate în următorul deceniu.

În urma revizuirii strategiei, Continental va închide două fabrici în Germania şi unităţi din Italia şi Malaysia. De asemenea, două fabrici din SUA (Henderson, în Carolina de Nord, şi Newport News, în Virginia) ar putea fi închise.

Continental nu a precizat câte locuri de muncă vor fi desfiinţate, dar a estimat că pe plan global 20.000 din cele peste 244.000 de locuri de muncă „vor fi afectate de schimbări„, scrie Bloomberg, preluat de Agerpres.

De asemenea, schimbările ar putea duce la posibila vânzare a unor părţi din afacere şi la transferarea locurilor de muncă către alte unităţi sau în domeniul mobilităţii electrice, se arată în comunicatul Continental.

Costurile implementării planului de restructurare sunt evaluate la 1,1 miliarde de euro în următorul deceniu, majoritatea măsurilor urmând să fie adoptată în perioada 2019 – 2022„, a anunţat Comitetul de supervizare al Continental AG.

În ultimele luni, vânzările Continental au fost afectate de scăderea producţiei auto în China şi Europa.

Continental, o companie cu o cifră de afaceri anuală de 44 de miliarde de euro şi 244.000 de angajaţi în 60 de ţări, are două divizii principale: divizia auto, care produce şasiuri şi elemente de siguranţă, precum şi interioare, în timp ce divizia de anvelope regrupează marca de anvelope cu acelaşi nume şi ContiTech, un producător de benzi rulante pentru vehicule off-road.

Pe piaţa din România, Continental are aproximativ 19.000 de angajaţi la Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.