Odată cu dezvoltarea tot mai puternică a tehnologiei au apărut atât oportunităţi şi beneficii inimaginabile acum 30 de ani, cât şi probleme (unele ajungând până în sfera patologicului) care nu au putut fi prevăzute iniţial.
Astfel dezvoltarea tehnologică şi în special a nano-tehnologiei şi implicit a gadget-urilor a adus beneficii uriaşe în dezvoltarea medicinei moderne prin apariţia unor noi metode de diagnostic şi tratament (spre exemplu: capsula inteligentă pentru endoscopie digestive sau exoprotezele digitale în amputaţiile membrelor). Pe lângă confortul şi creşterea calităţii vieţii pe care o oferă persoanelor adulte, gadget-urile şi-au găsit multiple aplicaţii practice în procesele educaţionale şi dezvoltarea psihomotorie atât pentru copii normali cât şi în cazul celor care prezintă diverse abilităţi. O altă utilitate practică în domeniul psihiatriei este în terapia complementară a diverselor afecţiuni psihiatrice (schizofrenie, psihopaţii) sau în prevenţia şi încetinirea degradării cognitive în diverse tipuri de demente.
Dependența de gadget-uri Una dintre principalele probleme legate de tehnologia este apariţia addictiei legate de gadget-uri. Acest tip de addictie este similar cu celelalte tipuri de dependențe manifestându-se prin următoarele simptome: creşterea toleranţei, pierderea controlului, sindromul de sevraj, eşecul tentativei de renunţare la dependenţa, continuarea “consumului” în ciuda conştientizării efectelor negative, negarea existenţei addictiei, schimbări dramatice, neaşteptate în viaţa personală. Deşi conform ICD 10 şi DSM V nu au fost stabilite şi acceptate de întreaga comunitate medicală, primele concluzii privind această addictie au fost elaborate de către John O’Neill, director al Serviciului de de Dependente la Menninger Clinic din Houston. Astfel, pe baza unor studii obsevaționale acesta constată că se poate afirma cu certitudine că există un grad de dependenţă a unor persoane de utilizarea telefonului şi a internetului, dependenţă care are ca efecte negative principale scăderea capacităţii de comunicare “face to face” şi scăderea abilitaţilor de relaţionare socială. Asociaţia Britanică de Psihologie, în anul 2015 a dat publicităţii rezultatele cercetărilor asupra impactului pe care rețeau de socializare Facebook o are asupra persoanelor cu afecţiuni psihiatrice
Deşi unele rezultate par să fie în
curajatoare în terapia pacienţilor cu schizofrenie, tulburare bipolară, depresie sau anxietate, mai ales în perioada de recuperare, totuşi pentru un procent destul de ridicat al subiecţilor cuprinşi în cercetare au manifestat recăderi cu exacerbări a simptomatologiei. Michael Fenichel este cel care propune termenul de Facebook Addiction Disorder (FAD) adică dependent de reţelele de socializare. El semnalează comportamentul idenic al unor subiecţi în relaţia cu reţelele de socializare, comportament care are incluse toate elementele unei dependente inclusiv sindromul de sevraj. Mai mult decât atât, școala norvegiană de psihiatrie, dezvoltă şi o scală BFAS (Bergen Facebook Addiction Scale) cu scopul de a identifica şi cuantifica dependent de reţelele de socializare. Primele imagini cu care societatea a intrat în contact asupra posibilităţilor serviciilor de telefonie mobilă erau filmele care prezentau agenţi secreţi care în mijlocul pustietăţii desfăceau o valiză care se putea conecta la sateliţi, sau marii magnaţi americani care comunicau nonşalant
cu ajutorul telefoanelor montate în decapotabilele luxoase. La nivelul României, anul 1997 a fost hotărâtor în conectarea marilor oraşe la serviciile de telefonie mobilă. La acea vreme, acestea reprezentau nişte dispozitive greoaie care aveau capacităţi limitate. Odată cu dezvoltarea computerelor şi a tehnologiei touch-screen s-a putut ajunge la conceptul de smart-phone. Serviciile oferite la ora actuală de telefonul mobil sunt de o complexitate care nu putea fi imaginata în urmă cu 20 de ani: poştă electronică disponibilă în timp real, rețelele sociale, portalele de știri, totul multi-tasking, de preferat cu o singură mână, muzică, televiziune, servicii de browsing, jocuri pe telefon sau on-line, prognoza meteo, sitem de alarmă, reminder sau agenda de lucru, cărţi şi lista poate continua încă. Dar toate acestea se pare că au şi un preţ. Primul pas este dependentă de telefonul mobil. Următorul este nomophobia. Termenul provine de la nomobile-phone-phobia. Cu alte cuvinte frică de a rămâne fără telefonul mobil sau în afara ariei de acoperire a semnalului.
Sindromul „Selfie” Una dintre noile patologii descrise este „sindromul selfie”. Astfel, încă din martie 2014, la Chicago, Asociaţia Americană de Psihiatrie a convenit ca exagerarea efectuării de selfie-uri este o tulburare mentală, care a fost definite ca diagnostic clinic sub denumirea de “Selfitis”. Cu această ocazie au fost definite trei forme clinice ale acestei patologii: Borderline selfitis (manifestare la limita normalului): realizarea a până la 3 selfie-uri zilnice, dar fără ca acestea să fie postate pe rețelele de socializare. Acute selfitis (manifestare acută): realizarea a până la 3 selfie-uri zilnice și postarea fiecăruia dintre acestea pe rețelele de socializare. Chronic selfitis (manifestare cronică severă): nevoie incontrolabilă de a face selfie-uri, în fiecare oră și postarea acestora pe rețelele de socializare de mai mult de 6 ori pe zi. Mai mult decât atât, California State University, în urma unui studiu amplu, asociază în mod clar, fenomenul selfie cu o serie de tulburări mentale, cum ar fi: deficitul de atenţie, depresia, tulburarea obsesiv compulsive, narcisis
mul (forma clinică), hipocondria, tulburarea schizoafectiva, tulburarea schizotipala, dismorfismul corporal, voyorismul şi addictia. Shopping-ului compulsiv este cunoscut în ţara noastră sub denumirea de oniomanie, iar în literatura de specialitate este abordată sub numele de “Compulsive Buying Disorder” (CBD). Deşi acest termen este cunoscut şi cercetat în literatura de specialitate de mulţi ani (peste 33.000 de articole şi studii), cercetătorii nu au ajuns la un consens pentru includerea acestei manifestări ca entitate distinctă în DSM V (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders). Această tulburare este descrisă conform DSM V ca fiind un criteriu de diagnostic pentru episodul maniacal sau hipomaniacal din tulburarea bipolară sau în tulburarea de tezaurizare (descrisă odată cu apa riţia DSM V). Cu toate acestea există numeroşi cercetători atât din lumea occidentală (mai ales europeni), dar mai ales din Asia (aici intervenind probabil mai ales diferenţele culturale) care susţin cu tărie şi aduc argumente că această tulburare poate fi şi de sine stătătoare.
