O româncă de 43 de ani luptă pentru viaţa ei, într-un spital din Cesena, Italia, după ce joi seara a fost lovită în plin de o maşină.
Primele informaţii arată că românca tocmai voia să traverseze strada, în momentul în care a fost lovită de o maşină condusă de un şofer în vârstă de 29 de ani, scrie observator.tv.
Poliţiştii au demarat o anchetă, au stabilit că nici şoferul şi nici victima nu consumaseră alcool, au audiat un martor şi aşteaptă imaginile de pe camere de supraveghere pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.


