Șeful Jandarmeriei Vatra Dornei, acuzat că a măsluit probe în dosarul bărbatului care a murit după ce i s-a pulverizat spray lacrimogen

0
136

Şeful Jandarmeriei Vatra Dornei ar fi încercat să măsluiască probele din dosarul bărbatului care a murit în după intervenţia brutală a unui echipaj de jandarmi.

În cazul bărbatului care a murit în parcul din Vatra Dornei în 19 iulie, după intervenţia în forţă a unui echipaj de jandarmi, Parchetul Militar Bacău a pus sub acuzare o jandermeriță, Ana Maria Florescu, pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu, ea fiind plasată sub control judiciar. Ea i-a pulverizat victimei spray lacrimogen în față, de la o distanță de 10-15 centimetri.

Potrivit nordestnews.ro, recent, a fost formulată o plângere penală şi împotriva şefului Detaşamentului de Jandarmi Vatra Dornei, Bogdan Cruceanu, care ar fi încercat să măsluiască probele din dosar, potrivit avocatului familiei victimei. Plângerea penală împotriva lui Bogdan Cruceanu a fost formulată de către avocatul familiei victimei și a fost depusă la Parchetul Militar, pentru infracţiunile de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, respectiv favorizarea infractorului.

Șeful Detaşamentului de Jandarmi Vatra Dornei i-ar fi cerut Anei Maria Florescu să predea anchetatorilor un alt spray decât cel folosit în acţiunea de imobilizare a victimei, Ioan Csapai, vrând, astfel, ascunderea probelor reale. Spray-ul folosit de femeia jandarm nu era cel din dotare, pe care trebuia să îl poarte în mod legal, ci un spray pe care şi-l cumpărase ca să se apere de câini, potrivit avocatului Ioan Marocico.

„Dacă vă veţi uita cu atenţie la filmare, pe filmare se vede că la intervenţie a fost folosit un spray cu capac negru, galben, roşu, iar în dotarea Jandarmeriei veţi găsi spray-uri cu capac negru cu albastru, nu au capac roşu cu galben, ca cel din filmare. (….) Din câte cunosc eu, acel spray nu este omologat de Jandarmeria Română să îl folosească la intervenţii”, a declarat avocatul.

Mai mult, el suştine că spray-ul folosit nu a fost predat iniţial anchetatorilor, după ce comandantul Detaşamentului de Jandarmi din Vatra Dornei i-ar fi ordonat subalternei sale să predea unul din dotarea Jandarmeriei.

„I-a ordonat să ascundă proba cea mai importantă, adică spray-ul. Adică să predea organelor de anchetă un alt spray decât cel folosit la intervenţie, un spray din dotarea Jandarmeriei. (…) Mai exact, comandantul Detaşamentului Vatra Dornei, după ce patrula de jandarmi s-a întors în subunitatea din Vatra Dornei şi i-a raportat faptul că femeia jandarm a folosit alt spray decât cel din dotare, acesta a chemat-o în biroul său personal şi i-a ordonat doamnei să predea anchetatorilor, când vor veni cei de la Poliţie sau de la Parchetul Militar, un spray din dotarea Jandarmeriei, nu cel folosit la intervenţie. Repet, i-a ordonat acesteia să nu predea spray-ul folosit la intervenţie”, a susținut Marocico.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.