Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului A.A.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Potrivit nordestnews.ro, în fapt s-a reţinut că, în perioada decembrie 2018 – august 2019, inculpatul A.A.A., prin inducere în eroare şi constrângere, a recrutat o persoană de sex feminin, pe care a transportat-o şi adăpostit-o în diferite apartamente, închiriate în regim hotelier, din municipiul Bacău şi Tecuci, judeţul Galaţi, precum şi în alte locaţii, în scopul exploatării acesteia prin obligare la practicarea prostituţiei.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că, inculpatul îi stabilea victimei programul de lucru, obţinând din exploatarea acesteia aproximativ 1.000 euro/săptămână. În situaţia în care aceasta dorea sa iasă de sub autoritatea inculpatului, era constrânsă prin acte de violenţă să-şi continue activitatea.
Sumele de bani obţinute din exploatarea sexuală a persoanei vătămate erau folosite de către inculpat la jocuri de noroc sau alte activităţi (aproximativ 16.000 de euro).
Cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare, la locuinţa inculpatului a fost identificată persoana vătămată.