Râuri aproape secate şi tone de peşti care se sufocă. Este imaginea creată de secetă, în multe locuri din ţară. Sunt judeţe întregi unde nu a plouat de o lună. Siretul a scăzut aproape la jumătate, la fel şi debitul Dunării, la intrarea în ţară. În Galaţi, oamenii au ajuns să pescuiască cu mâinile goale.
Potrivit observator.ro, la doar câţiva kilometri de Galaţi, într-un ochi de apă se zbat tone de peşti. Localnicii îi prind cu mâna să îi ducă acasă, să îi găteasă.
Pe luciul apei sunt şi peşti morţi care pot deveni în orice moment focare de infecţie.
De aproape o lună, în zona Moldovei nu a mai plouat. Acolo unde apa avea câţiva metri adâncime, acum pare o baltă.
De altfel, pe tot cursul Siretului debitul a scăzut la jumătate. Situaţia se repetă şi în alte zone ale ţării. Chiar şi Dunărea, la intrarea în ţară, are un debit la jumătate faţă de normal.
Seceta a fost accentuată şi de temperaturile foarte ridicate. La cele 35 de grade Celsius înregistrate zilnic în ultima perioadă, rezervele de apă din sol sunt aproape epuizate. Iar când pământul se usucă, agricultura e la pământ.
În judeţul Galaţi, arşiţa a compromis deja culturile de florea soarelui. Pâmântul din care răsar tulpinile s-a transformat în piatră seacă.


