Evenimentul, aflat la prima ediție, a avut loc astăzi în orașul Târgu Frumos. Organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași împreună cu Primaria Orașului Târgu Frumos, în colaborare cu Asociația Producătorilor de Legume ”Ecoleg” și Cooperativa Agricolă de Gradul I Ecoleg, târgul a reunit producători din tot județul care au expus roadele obținute din semințe românești.
”O inițiativă frumoasă și lăudabilă totodată. Consiliul Județean sprijină astfel de manifestări care promovează produsele românești, autentice și susțin producătorii locali. Facem demersuri pentru ca în fiecare weekend astfel de piețe să fie organizate pentru început la Răducăneni, Târgu Frumos și Pașcani, iar mai apoi și în alte localități. În cadrul acestora, legumicultorii pasionați își vor putea vinde produsele, și vor avea totodată și posibilitatea de a face schimb de experiență unii cu ceilalți. Vom colabora cu asociațiile de profil în încercarea de a salva, a păstra și promova semințele soiurilor vechi, românești, atât de căutate de consumatorii ieșeni”, a spus președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.
”Suntem la prima ediție a acestui târg dar vom continua să îi susținem pe producătorii locali, cu atât mai mult cu cât zona noastră este cunoscută prin numărul mare de cultivatori de legume. Vom permanentiza astfel de piețe agroalimentare, vom dezvolta un proiect alături de Consiliul Județean și vom pune la dispoziție spațiile necesare pentru că sunt convins că târgurile vor fi atât în avantajul producătorilor, cât mai ales al consumatorilor care se vor putea bucura de gustul tradițional românesc”, a afirmat Ionel Vatamanu, primarul orașului Târgu Frumos.