Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împlinește astăzi, 25 august, 90 de ani.
Potrivit doxologia.ro, PS Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. A urmat cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat; între 1948 şi 1951 a studiat la Seminarul monahal de la mănăstirea Neamţ, ca frate de mănăstire, absolvind în 1951. La 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.
În anul şcolar 1951-1952, a fost numit profesor pentru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăstireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucrarea „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.
A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universitatea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).
Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăstirea Putna (1964-1974). Între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhimandrit (1975), iar între 1974 şi 1978 este stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava.
De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia laşilor. La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei laşilor, cu titlul de Suceveanul şi hirotonit în 24 iunie 1982.
În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în 3 martie 1991. Pe lângă fructuoasa activitate misionar-pastorală şi administrativ gospodărească a publicat şi diverse studii, îndeosebi cu privire la iconografia bisericească, dar şi articole, cronici, recenzii în Mitropolia Moldovei şi Sucevei sau Candela (de la Suceava). De asemenea, a făcut parte din delegaţii care au reprezentat Biserica noastră în străinătate.