Sperietură zdravănă pentru oamenii care conduceau pe ultimul drum o persoană apropiată. Aceștia au fost la un pas să aibă parte de aceeași soartă.
O autoutilitară a lovit un cortegiu funerar, vineri, în comuna Davideşti, Argeș. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, evenimentul s-a produs în satul Voroveni, la faţa locului intervenind o autospecială de pompieri şi un echipaj SMURD.
„Echipajul SMURD acordă îngrijiri medicale unei victime cu atac de panică şi şoferului de la dric, în vârstă de 68 de ani, care acuză dureri la nivelul toracelui. Acesta va fi transportat la spital.„, au mai precizat reprezentanţii ISU Argeş.
În urma impactului, dricul a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, fiind solicitată intervenţia unei echipe de la o firmă specializată.
Accidentul s-a petrecut pe fondul neatenției șoferului autoutilitarei, în vârstă de 26 de ani, transmite sursa citată.


