Pe 27 august, începând cu ora 18, în Sala Henri Coandă din Palatul Culturii va avea loc un recital de pian de excepție susținut de unul dintre marii artiști români care fac cinste României peste tot în lume. Evenimentul este organizat de Asociația Prietenii „Muzicii Moderne” şi revista MIGALo, coordonată de lect. Univ. dr. Mihaela Gârlea.
Ionel Streba a plecat din Iași la vârsta de 9 ani, pe când era elev la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Ajuns în Franța, Ionel Streba și-a continuat studiile la pian fiind astăzi un apreciat pianist de concert și profesor. Copil fiind, s-a făcut remarcat printr-un talent precoce. La vârsta de 13 ani a primit o bursă din partea Ministerului Culturii din România pentru a studia în Franța cu renumitul pianist François Chaplin. La 15 ani este invitat să cânte cu orchestra din Versailles Concertul nr. 20 pentru pian și orchestră în Re minor, KV 466, de Wolfgang Amadeus Mozart și Concertul pentru pian și orchestră în Re Major, de Joseph Haydn. La 17 ani obține Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare Musica ce a constat într-o bursă de merit pe o durată de trei ani oferită de Ministerul de Cultură al Franței.
Timp de aproape trei ani accesează studii pianistice la Academia de Muzică „Gnesin” din Moscova. Îmbogățit cu cele trei școli de pian (română, franceză și rusă), tânărului Ionel Streba îi este mult mai ușor să fie admis la Royal Academy of Music din Londra și să obțină titlul de Master of Art, la clasa eminentului pedagog Pascal Nemirowski.
Aflat în plină ascensiune artistică, Ionel Streba este invitat să concerteze în deschiderea unor evenimente de prestigiu precum festivaluri de film, festivaluri de muzică prezidate de personalități, precum renumitul pianist Alexandre Tharaud, dirijorul Sir John Eliot Gardiner și alții.
În 2014 a cântat Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, op.73 (Concertul Imperial) de Ludwig van Beethoven împreună cu Orchestra Philharmonie Parisienne.
În genul cameral cântă alături de violonista Virginie Robilliard, renumitul violoncelist, dirijor și editor muzical Peter Szabo, violoncelistul Dorel Fodoreanu (membru în Cvartetul Enescu), violonistul Constantin Șerban și alții.
Susține cursuri de masterclass și stagii de vară la Grenier de la Mothe, dar și în diverse conservatoare din Franța. Actualmente Ionel Streba este profesor de pian la Conservatoire de Montreuil, Franța.
În anul 2018, grație proiectului cultural internațional „Muzicienii români cântă ACASĂ”, inițiat de lect.univ.dr. Mihaela Gârlea, Ionel Streba a susținut în Iași un masterclass de pian și două recitaluri de succes la Ateneul Național, respectiv Casa Balș, sala Eduard Caudella a Universității Naționale de Arte „George Enescu”.
Pianistul Ionel Streba are un vis care-l urmărește mereu, acela de a cânta cât mai mult în orașul natal, Iași. „Pe 27 august vă așteptăm la un recital complex, cu un repertoriu generos, susținut de un talentat pianist, deținător al unei tehnici și unei maniere interpretative ce l-au purtat de-a lungul anilor pe scene renumite, alături de instrumentiști, orchestre și dirijori ce semnează cu litere de aur fila contemporană a istoriei muzicii pentru pian și nu numai”, a spus lect.univ.dr. Mihaela Gârlea.