Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat, pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca Audi SQ7, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.
În data de 30 iulie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, M.S., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi SQ7 TDI, înmatriculat în Marea Britanie, an de fabricaţie 2017.
Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Marea Britanie, la data de 24.04.2019.
Cu privire la aspectele constatate, M.S. a declarat că a achiziţionat autoturismul în sistem leasing, în luna septembrie a anului trecut. Bărbatul a mai adăugat că nu are cunoștință despre faptul că maşina în cauză ar fi fost semnalată furată sau căutată de autorităţi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 400.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, a declarat purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi, comisar de poliţie LAZĂR DENIS MIHAELA.