Românul Cornel Feruţă a fost numit director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) până când statele membre se vor pune de acord asupra succesorului lui Yukiya Amano, decedat recent, informează joi instituţia, citată de Reuters.
AIEA a anunţat luni că japonezul Yukiya Amano a încetat din viaţă, lăsând agenţia ONU fără conducere într-un moment de amplificare a tensiunilor între Iran şi Occident după decizia Washingtonului de anul trecut de a se retrage din acordul nuclear din 2015 care a limitat programul nuclear al Teheranului în schimbul unei relaxări a sancţiunilor, relatează romaniatv.ro
„Consiliul Guvernatorilor a decis să-l desemneze pe dl Cornel Feruţă director general interimar, până când un director general îşi va asuma funcţia”, a precizat AIEA.