Astăzi, Simona Halep se întoarce acasă cu cel mai râvnit trofeu din tenisul mondial.
Victoria de la Wimbledon i-a deschis Simonei, la 27 de ani, o lume nouă: la finalul meciului a intrat în All England Club, exclusivistul club londonez ce numără exact 565 de membri.
Numele i-a fost bătut pe lista campionilor care au triumfat pe iarba londoneză. Aşteptată ca o regină, Simona a ieşit la balconul arenei şi în uralele fanilor şi a prezentat trofeul.
În drumul ei a fost aplaudată de fostele glorii ale turneului londonez. O așteptăm acasă!