Conform noului Cod administrativ al României, publicat recent în Monitorul oficial, dacă românii angajați la stat vor obţine rezultate mediocre la evaluările anuale, vor avea salarii micşorate timp de un an.
Partea bună, cei care vor obţine rezultate bune vor beneficia de prime, precizează avocatnet.ro. În funcţie de calificativele obţinute, se va ţine cont la promovarea într-o funcţie publică superioară, la acordarea de prime, la diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următorul „examen” în cazul funcţionarilor publici notaţi cu „satisfăcător” şi la eliberarea din funcţie. În prezent, în legislaţie se regăsesc doar două din situaţiile enumerate mai sunt, respectiv promovare şi concediere.
Din 2020, evaluarea va deveni criteriu inclusiv pentru acordarea de recompense sau, dimpotrivă, pentru scăderea veniturilor salariale.
Pentru activitatea din anul 2019, Codul administrativ prevede că evaluarea profesională a funcţionarilor publici se va face în baza actualelor reguli.