O amplă îtâlnire de afaceri a avut loc, ieri la Consiliul Județean Iași. Participanții au fost antreprenorii care au înființat firme cu bani europeni prin programele Start up Yourself și ReConnect Diaspor.
Ieri și-au prezentat noile afaceri.
Prin cele două programe care susțin antreprenoriatul la nivelul regiunii Nord Est dezvoltate de Asociația Intercomunitară Euronest al cărei membru fondator este Consiliul Județean Iași, au fost deschise 76 de noi firme și create 226 de locuri de muncă.
În conturile societăților nou-înființate a intrat deja prima tranșă de finanțare, adică 75 la sută din valoarea planurilor de afaceri.
”Sunt două proiecte de suflet pentru mine, două proiecte care sprijină mediul de afaceri prin finanțare. Mă bucur că acum se văd rezultatele, că aici sunt atâția tineri care au îndrăznit să creadă în mediul antreprenorial”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.
”Cele două proiecte au început în 2017 și se vor finaliza în 2021. Am avut un număr foarte mare de participanți iar concurența a fost binevenită. Mulți antreprenori au dat startul afacerilor, au deja și angajați așa că, acum, ajutorul nostru vine în sensul promovării a ceea ce produc aceste firme”, a spus Alina Popa, directorul Euronest la întâlnirea de astăzi.
Prin Programul Start up Yourself, 47 de afaceri sunt finanțate cu suma de 7.133.568 lei (148.616 lei fiecare).
În luna iunie, 30 de beneficiari au primit prima tranșă din sumă, urmând ca la începutul lunii august și restul de 17 beneficiari să regăsească banii în conturi.
Deși prin proiect s-a intenționat crearea a 96 locuri de muncă în noile firme, au fost angajate cu 42 mai multe persoane.
Cele mai multe afaceri au fost înființate în județul Iași – 26. Urmează apoi județul Neamț cu șapte firme, Bacău cu șase firme, Suceava cu patru , Vaslui cu trei și Botoșani cu două firme.
Cel mai tânăr antreprenor are 19 ani, la polul opus aflându-se un afacerist de 60 ani.
Sunt finanțate afaceri din domeniile: activități de asistență stomatologică, activități fotografice, lucrări de instalații electrice, activități recreative și distractive, fabricarea de mobilă, activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, agenții turistice, fabricarea jucăriilor, a bijuteriilor din metale și pietre prețioase.
Prin programul ReConnect Diaspora au fost înființate 29 afaceri pentru care, antreprenorii au semnat contractele de subvenție în luna martie 2019 și au primit deja câte 178.000 lei. Până acum, au fost angajate 88 de persoane, cu 28 mai multe decât se estimase inițial. Și în cazul acestui program, județul nostru deține supremația cu 25 de afaceri în domeniile – fabricare articole îmbrăcăminte, consultanță pentru dezvoltare tehnologică, înfrumusețare, aplicații pentru telefon, servicii livrări/curierat cu mașini electrice, after school, restaurant online, creare jocuri mobil, platforma pentru știri, produse de patiserie, atelier tâmplărie, spălătorie textile și covoare, gravare materiale publicitare și birotică, servicii software la comandă, service auto.
În celelalte județe au fost lansate afaceri în domeniul educației, tîmplărie și dulgherie, sport, producție covoare și mochete ecologice.