Gabriel Grigorean, militar în vârstă de doar 32 de ani, şi-a găsit sfârşitul, seara trecută, într-un groaznic accident pe DN17, în Bistriţa. Tânărul s-a răsturnat cu motocicleta în Pasul Tihuţa, după ce a intrat într-o curbă periculoasă, cu viteză.
Gabriel Grigorean, caporal la unitatea militară din Argestru, judeţul Suceava, de loc din Pojorâta, şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul motocicletei într-o curba deosebit de periculoasă spre stânga. Motocicleta a zburat la circa 20 de metri şi a luat foc.
Tânărul se afla într-un grup de motocicliști, toți militari. Se întorceau spre casă, după o excursie în Ardeal.
Prietenii lui Gabriel au sunat imediat la 112, după ajutor, iar primii care a ajuns la locul accidentului au fost poliţiştii.
„Era în stop cardio-respirator. Atât, avea un pic de puls. I-am efectuat manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD”, a declarat agentul de la IPJ Bistriţa-Năsăud.
Salvatorii de la ISU Bistriţa-Năsăud au început pe loc protocolul de resuscitare, dar, din păcate, în ciuda eforturilor depuse, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor, astfel că a fost declarat decesul la locul accidentului.
Toți apropiații lui Gabriel sunt în stare de şoc.