Primarul din Roman o dă în judecată pe Ecaterina Andronescu: „Nu înţeleg cum această femeie şi-a permis să mânjească numele meu şi al oraşului nostru”

0
194

Primarul municipiului Roman se declară şocat de declaraţia făcută de vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu. Aceasta a spus că are informații că anumiți primari – și a menționat numele orașului Roman – au finanțat transportul protestatarilor, sâmbătă, la amplul protest de la București. Primarul Lucian Micu spune că vrea să o dea în judecată pe Ecaterina Andronescu şi îi cere şi demisia de onoare din funcţia de senator.

 

„E ca un şoc pentru mine declaraţia pe care a făcut-o. Un lucru total neadevărat şi voi analiza împreună cu jurişti din primărie dreptul de a o acţiona în judecată pentru astel de afirmaţii”, a declarat pentru Digi24 primarul Lucian Micu. „Dacă se demonstrează că eu am intrevenit în vreun fel sau am organizat în vreun fel vreo astfel de deplasare, sunt dispus să-mi prezint demisia. Însă dacă se demonstrează că nu e nimic adevărat, aştept demisia de onoare din funcţia de senator a doamnei Andronescu. Pentru că mi se pare o afirmaţie gravă care mă lezează atât personal, cât şi municipiul Roman în ansamblul său”, a spus primarul liberal.

De altfel, primarul municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu, a comentat și pe Facebook declarația Ecaterinei Andronescu. El spune că nu înţelege de ce vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a „mânjit” numele lui şi al oraşului, relatează News.ro.

„De-a lungul anilor, am fost martor la multe episoade în care adevărul a fost acoperit de minciuni şi îmi pare rău să observ că mai există politicieni care chiar nu mai au niciun scrupul. De dimineaţă, un cetăţean mi-a spus că fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Teodorescu, cunoscută ca ministrul Abramburica, şi-a permis să mă acuze public, fără nicio dovadă, că am plătit persoane să protesteze la Bucureşti împotriva Legilor Justiţiei. Nu înţeleg cum această femeie şi-a permis să mânjească numele meu şi al oraşului nostru cu astfel de minciuni sfruntate”, a scris primarul din Roman pe contul său de Facebook.

Micu mai afirmă că dreptul de a protesta este al oamenilor, iar oamenii din Roman care au protestat la Bucureşti au făcut-o din cauza faptului că „în politică mai există personaje mizerabile”.

„Dreptul de a protesta este al oamenilor. La Roman nu a protestat nimeni sâmbătă seară, dar dacă au fost romaşcani care s-au dus la Bucureşti pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de guvernarea PSD – nu a fost nici datorită mie, ci din cauză că în politică mai există personaje mizerabile”, a mai spus acesta.

El le mai transmite locuitorilor din Roman să nu plece capul în faţa celor care îi jignesc şi speră ca justiţia să lămurească adevărul. „Dragi romaşcani, să nu plecaţi niciodată capul în faţa celor care vor să vă jignească şi să arunce cu noroi asupra oraşului nostru! Am încredere că justiţia va scoate la lumină adevărul despre Roman”, a scris el în finalul postării.

Vicepreşedintele PSD, senatorul Ecaterina Andronescu, a declarat sâmbătă seară că unii primari au plătit transportul celor care au ieşit în stradă. „Pentru că pot să vă transmit mesajele care spun că unii primari – vă dau exemplu un mesaj primit de cineva din Roman – au plătit transportul celor care au ieşit în stradă”, a susţinut senatorul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.