Domnul Mihăiță are o privire ca cerul. Se foiește pe fotoliu și îi transpiră palmele. Ține în mâini câteva foi pe care a scris îngrijit, cu stiloul, așa cum scriam cu toții când eram mici, dar cum puțini mai scriu și astăzi. Și-a făcut temele.
Acum 25 de ani, domnul Mihăiță s-a ridicat de la biroul lui de la Terom, și-a pus pe el halatul albastru de șef, a ieșit pe ușă, s-a urcat în mașină și nu s-a mai întors. Avea 41 de ani și o lua de la capăt. Devenea antreprenor în vremuri în care acest cuvânt nici măcar nu se inventase în România.
„După Revoluție, toată lumea și-a deschis consignații, indiferent care era pregătirea lor. Medicii s-au apucat să vândă Bonibon.”
Dar domnul Mihăiță n-a avut nevoie să învețe meserie. El o știa deja.
Era economist de profesie și dobândise deja experiența comerțului la nivel înalt în locul în care lucrase înainte. Așa că s-a avântat direct în apele neexplorate ale afacerilor din România. Atunci, a înființat Catena.
„Noi nu aveam spații, nu aveam capital, nu aveam mașini. În schimb, aveam determinare, aveam ambiție, aveam entuziasm. Cu acest entuziasm, am pornit!”
Când povestește despre anii aceia, ochii i se luminează. Spune că are trac în fața camerei de filmat, dar până și tracul pălește în fața amintirilor. Vorbește cu nostalgie despre începuturi și, când îl asculți, ți se pare că în fața ta ți se desfășoară o adevărată lecție de economie.
„Una dintre provocările mari care s-a menținut de la înființarea firmei și aproape 10 ani a fost lipsa de pe piața românească a capitalului circulant – a banilor. Ca instrument de plată, erau așa numitele procese verbale de compensare. Era un fel de troc. Eu livram la un producător de fire și fibre sintetice din Piatra Neamț un produs. El nu-mi dădea bani, că nu avea atunci să-mi achite factura, dar îmi dădea fire. Eu vindeam firele la Adesgo București, care făcea ciorapi de damă. Nici el n-avea bani să-mi dea pe fire; îmi dădea ciorapi. Eu luam ciorapii de damă și-i duceam la magazinele mici. Ei, după ce încasau de la client, abia atunci îmi plăteau mie banii cu care eu reluam circuitul.”
Prin vorbele sale, te trece prin toate momentele cheie din ultimii 25 de ani: starea României de după Revoluție, intrarea în Uniunea Europeană, declinul industriei românești, alegerile din 2004 și schimbările politice. Folosește cuvinte pe care numai în manualele de economie le mai citești – capitalism, disciplină contractuală, capital circulant – însă el le știe din practică. Catena a trecut prin toate acestea și a rezistat.
Catena Electric este mai mult decât un business. Este un studiu de caz despre niște oameni care au știut să meargă tot înainte și să se adapteze.
La început, și-au găsit o nișă și s-au poziționat între marile fabrici, care erau foarte bine dezvoltate atunci în România, și micii producători. Au fost pionieri ai comerțului cu ridicata. Apoi au evoluat și și-au deschis un magazin de piese auto la Huși și au devenit distribuitori și reprezentanți pentru rafinăria Astra din Ploiești, care producea uleiuri și lubrifianți auto de înaltă calitate. Însă în anul 2000, s-a sistat producția de Dacia 1310, ceea ce a dus la scăderea vânzărilor de piese auto, iar în 2004 s-a închis rafinăria. Era necesară o reinventare și un suflu nou. Aici au intrat în scenă cei doi fii, Lucian și Alin.
Domnul Mihăiță se uită la tine cu o privire ca cerul. Aproape că nu-ți vine să crezi că a putut să se păstreze așa, senin, până astăzi.
Lângă el, Lucian face glume și destinde atmosfera. Asta pare să fie una dintre superputerile lui. Povestește și el despre începuturile de care își aduce aminte. Despre diminețile în care se întorcea de la petrecerile din cămin și nu putea să doarmă bine pentru că, de la ora 8:00, sufrageria casei lor se transforma în spațiu de lucru. Despre ciorapii pe care îi vindea pe la magazine, împreună cu mama sa.
„Dacă voiam să mă duc cu prietena la munte, făceam în așa fel încât să mergem la Bicaz. Acolo era și fabrica de cimenturi unde duceam noi uleiuri, așa că luam duba, încărcam cinci bidoane de ulei în ea, le ducea acolo vineri dimineață și rămâneam la munte până duminică.”
Își amintește despre săptămâna în care au explodat dobânzile și au ajuns la 127%, dar și despre criza din 2008, criză ce i-a destabilizat pe mulți, însă ei au reușit să se mențină în picioare. Împreună.
„Acum e amuzant, atunci nu prea era. În 2008, ne cumpărasem și teren ca să ridicăm depozitul pe el. Aveam și o linie de credit de vreo 9 miliarde de el pentru care am garantat cu proprietățile domnului Mihăiță. Țin minte că eram la mare în concediu, când domnul Mihăiță a sunat: „Ia veniți voi acasă și spuneți-mi ce aveți de gând cu firma asta. Mai aveți 2 miliarde în cont și eu nu mai garantez cu proprietățile mele”. Și atunci Alin a venit cu o altă abordare de business și am reușit să lichidăm acea linie de credit. De atunci, nu am mai avut credite.”
În celălalt colț al acestui triunghi perfect, stă Alin. El nu este așa de volubil, pare mai mult genul de om care analizează o situație din toate părțile, apoi spune câteva cuvinte și oferă cea mai bună viziune.
„Îmi aduc aminte când aveam 16 ani și încercam să vând diverse produse pe strada Sărărie, unde erau mulți comercianți. Le vindeam de la ciorapi de damă, la pungi de gheață și la chibrituri. Când am reușit să vând câteva baxuri de chibrituri – care veniseră ca o oportunitate în firmă atunci – am fost răsplătit de tata cu o pereche de ciocate.”
Cei doi fii ai domnului Mihăiță au amintiri mai mult sau mai puțin asemănătoare, dar imediat se pun de acord asupra unui lucru: cel mai mult la tatăl lor i-a inspirat seriozitatea.
„Oriunde mă duceam și era menționată Catena sau Mihăiță Ștefan, lumea se aștepta la seriozitate, într-o perioadă în care era multe țepe și falimente.”, ne spune Lucian.
Ne mutăm atenția în prezent, iar privirea celor doi fii devine mai clară, mai concentrată. Acum nu mai este vorba despre amintiri și despre povești cu tâlc; este despre strategii de business pe care ei și le-au asumat. Vorbesc cu hotărâre despre calitate, rapiditate în livrare și servire, consultanță personalizată, diversitate și continuitatea stocurilor. Despre Catena Electric ce are o viziune pentru viitor.
„În 2015, când am început să importăm, a fost și dezastrul de la Fukushima”, își aduce aminte Alin. „Eu îmi luasem deja bilet de avion, trebuia să merg să inspectez calitatea produselor, dacă mostra corespunde cu ce aveam să vindem. Mi-am luat inima în dinți și am mers personal, să verific.”
Lucian povestește cu mândrie despre felul în care a crescut business-ul.
„Ei [n.r. domnul Mihăiță și soția sa, acționarii firmei] în 2003-2004 aveau o cifră de afaceri anuală de 10 miliarde de lei vechi. Noi [n.r. Lucian și Alin] în 2006 aveam deja undeva la 40 de miliarde și anul 2007 l-am terminat pe 70 de miliarde. A fost o explozie a cifrei de afaceri.
Astăzi avem un număr de 21 de angajați, spații de depozitare de 600 mp, birouri, showroom, o cifră de afaceri de 4 milioane de euro anual și ne bazăm pe colaboratorii noștri.”
Li se luminează privirea când vorbesc despre angajați. Îi numesc „colegi”.
„Primul nostru angajat a lucrat 16 ani la noi. Am angajat contabila în 2008 și a stat până în 2018. Nu avem niciun caz în care angajatul să spună că pleacă la altă firmă pentru că la noi nu a găsit tot ceea ce are nevoie să se realizeze.”
„Vreau să cred că suntem o familie”, concluzionează Lucian.
Când se gândesc la lumea în care vor trăi copiii lor, vorbesc mai ales despre educație. Într-o lume în care îți este mai la îndemână să te gândești cum te poți îmbogăți peste noapte, ei pun mare preț pe educație, pe spirit civic și pe calitatea mai bună a vieții. Poate de aceea unele business-uri rezistă 25 de ani, iar altele se închid după câteva luni.
Domnul Mihăiță stă între cei doi fii și împreună sunt metafora perfectă a prezentului care și-a luat ce-a fost mai bun din trecut, așa că privesc cu încredere către viitor. Are și el o viziune despre lumea în care vor trăi nepoții săi. O pune în versurile lui Labiș, semn că poți fi și specialist în economie, dar să ai în tine și un strop de poezie, și poate că asta este rețeta succesului.
„Noi pentru viitor ne pregătim
Și-l populăm pe solul fericirii,
Cu brațele-ncordate să-l săpăm
Și să-l udăm cu ploile gândirii.
În brațele necoapte arme-am prins
Să ne-ajutăm în lupta grea părinții;
Au înflorit de-aceea timpuriu
Livezile imaculate ale minții.”
La final, deși îl citează pe Papa, cuvintele pe care le spune par să fie chiar sloganul firmei Catena Electric:
„Să mergem împreună!”