Târg național de ceramică „CUCUTENI 5000”, la finalul lunii iunie, în Parcul Copou

0
396

În perioada 28-30 iunie 2019, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de-a XXXVII-a ediţie a Târgului Naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”.

Vineri, 28 iunie

– ora 11.30 – deschiderea oficială a Târgului;

– orele 12.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Sâmbătă, 29 iunie

– orele 8.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Duminică, 30 iunie

– orele 8.00 – 21.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

– ora 21.00 – închiderea Târgului.

La ediția din acest an vor fi prezenți meșteri din:

  • Bistrița – Cătămărăști Deal și Dorohoi,
  • Botoșani – Braniștea,
  • Galați – Corund și Miercurea Ciuc,
  • Harghita – Schitu Stavnic,
  • Iași – Voinești
  • Maramureș – Baia Mare,
  • Olt – Vădastra,
  • Suceava – Marginea,
  • Vâlcea – Horezu, Lungești și Vlădești,
  • Teleorman – Măldăeni,
  • Republica Moldova – Chişinău, Nisiporeni, Drochia, Iurceni,
  • Ucraina – din regiunea Cernăuți.

Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova și Ucraina. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.