Clubul Politehnica Iaşi a anunţat, ieri, că a convenit cu tehnicianul Flavius Stoican ca acesta să se despartă de echipă în această săptămână.
“Clubul nostru şi antrenorul Flavius Stoican au stabilit, de comun acord, să nu prelungească înţelegerea scandentă la finele acestui sezon. Îi mulţumim pentru perioada frumoasă petrecută alături de Politehnica, încununată cu reuşita calificării în Playoff la finalul sezonului trecut, şi îi dorim mult succes în continuare”, se arată pe site-ul grupării ieşene, scrie news.ro.
Poli Iaşi va întâlni, vineri, de la ora 18.30, pe teren propriu, echipa FC Botoşani, în ultima etapă a play-out-ului Ligii I. Înaintea ultimei etape, Poli Iaşi ocupă locul patru în play-out.
Stoican se află la conducerea tehnică a formaţiei din Iaşi din 2017.