Depistați conducând un autoturism sub influența alcoolului

0
277

La data de 11 mai, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Iași au oprit, pentru control, pe Șoseaua Bucium, un autoturism, condus de un bărbat, de 38 de ani.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cercetările continuă.

La data de 12 mai, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Rurală Pașcani au oprit, pentru control, pe DJ 281 Sirețel, un autoturism, condus de un tânăr, de 29 de ani.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cercetările continuă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.