Liceul Teoretic ”Al.I.Cuza” din Iaşi organizează sâmbătă, 11 mai de la ora 9:30, Concursul judeţean „MaST”, adresat elevilor din învăţământul preuniversitar, clasele VII – XII, care aprofundează studiul chimiei, fizicii, biologiei, matematicii, educaţiei tehnologice, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
Întregul proiect educațional „MaST” pune accent pe o arie largă de competenţe disciplinare (teoretice, experimentale, tehnice, de imaginaţie anticipativă), care vizează stimularea gândirii creative, sprijinindu-i pe elevi să-şi descopere „intersecţia” dintre potenţialul explorator şi profilul intelectual propriu.
Concursul „MaST”, desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, se află la a VIII-a ediţie, bucurându-se în fiecare an de un număr tot mai mare de participanți, în anul şcolar precedent fiind înscrişi 327 de elevi de la şcolile generale şi liceele din judeţ.
Elementul de noutate al acestei ediţii îl reprezintă participarea, în cadrul competiţiei, şi a elevilor din clasa a XII-a, care îşi vor testa astfel competenţele necesare pentru admiterea la Facultăţile de Medicină, Chimie, Biologie, Medicina Veterinară.