O propunere venită din zona societăţii civile ia amploare la nivel de oraş. Primăria vrea să închidă, temporar, străzi de pe raza municipiului pentru a oferi copiilor posibilitatea să se joace.
În septembrie anul trecut, o astfel de măsură a fost aplicată pe şoseaua Arcu: timp de câteva ore a fost închis traficul, iar copiii s-au putut juca fără probleme. Iniţiativa s-a bucurat de un real succes şi, ulterior, a fost declarată una dintre cele mai interesante acţiuni ce a încurajat mişcarea în 2018, la nivel european.
Proiectul a fost iniţiat de Anca Gherasim, o tânără cunoscută pentru implicarea sa în activităţi civice. Săptămâna trecută, aceasta a devenit membră a Comisiei de circulaţie de la nivelul municipalităţii, ca reprezentant al utilizatorilor serviciilor CTP şi al pietonilor, scrie ziaruldeiasi.ro.
După prima şedinţă a Comisiei, iniţiatoarea proiectului „Playing out – străzi pe care zburdă copiii“ a comunicat o listă cu mai multe străzi care se află deja în analiza Primăriei pentru includerea în programul pe anul 2019. Municipalitatea a luat în considerare majoritatea cartierelor: Copou (strada Vasile Pogor), Gară şi Centru (şoseaua Arcu – de la pasaj Octav Băncilă până la intersecţia cu strada Străpungerea Silvestru), Nicolina II (strada Clopotari), Nicolina I (strada Orientului – tronson cuprins între strada Gh. Doja şi capătul străzii), Tătăraşi (strada Fulger – între strada Petre Ispirescu şi strada Eternitate), Cantemir (strada Romană – între strada Dacia şi scările de bloc spre bd. Cantemir), Dacia (strada Strămoşilor – de la bd. Dacia la primul acces la parcare), Alexandru cel Bun (strada Roman Vodă, în zona sălii de sport a Colegiului „Miron Costin“) şi Păcurari (strada Petru Poni, partea de tronson cu sens unic).
„Segmentele de străzi propuse au şanse mai mari dacă sunt cu sensuri unice sau dacă există rute ocolitoare. Şi, bineînţeles, să fie drepte, să se poată da copiii cu rolele“, se arată pe pagina de Facebook dedicată proiectului. Deocamdată, Primăria nu a anunţat zilele şi intervalul orar în care străzile vor fi închise circulaţiei rutiere. Iniţiatorii „Playing out“ la Iaşi s-au inspirat din mişcarea britanică ce poartă acelaşi nume, ce a ajuns, în prezent, la peste 500 de străzi deschise copiilor în cartierul lor în toată Marea Britanie.


