Peste 30 de pompieri intervin, luni dimineaţa, cu ajutorul a şase autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit la un depozit de mase plastice din localitatea Miroslava, de lângă municipiul Iaşi.
Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, a declarat că în urma unui apel primit prin serviciul 112, la depozitul din Miroslava s-au deplasat 35 de pompieri. Aceştia intervin cu un număr de şase autospeciale pentru stingerea incendiului.
„În acest moment incendiul este localizat şi nu există pericolul propagării la casele din apropiere. Nu sunt victime”, a mai precizat Silvia Bolohan, scrie hotnews.ro.


