Un accident cu cinci victime, în care au fost implicate două autoturisme şi un autobuz, s-a petrecut duminică seară în centrul municipiului Cluj-Napoca, în zona podului Garibaldi, informează reprezentanţii IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, din primele cercetări reiese că trei dintre victime erau pietoni care traversau regulamentar. Printre persoanele rănite se numără şi şoferiţa care ar fi provocat accidentul, cauza fiind, la primele cercetări, nerespectarea culorii roşii a semaforului. La momentul accidentului, autobuzul staţiona la stop.
În urma accidentului traficul a fost blocat în zonă. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor în care s-a produs accidentul, scrie agerpres.ro.