Un român a ucis fetiţa de 8 luni a iubitei sale, în Germania. El le-a spus procurorilor că bebeluşul i-a scăpat din braţe, în faţa unui chioşc de unde tocmai cumpăra ceva. Tânărul din Reşiţa are 23 de ani şi riscă o condamnare pe viaţă.
La Tribunalul din Duisburg a început luni, 25 martie, procesul unui român acuzat că a omorât o fetiță în vârstă de opt luni. Procurorii germani au susținut la proces că au dovezi clare că Nicolae (Nicu) Corneliu Pod în vârstă de 23 de ani, din Reșița, a ucis bebelușul în aprilie 2018. Inițial, Pod a declarat polițiștilor că Jasmina i-a căzut din brațe în timp ce era în fața unui chioșc din Mülheim, dar rechizitoriul arată cu totul altceva. „Conform procurorilor, inculpatul a dat cu fetița de un obiect solid. Lovitura a cauzat răni grave la cap. Copila a murit la Spitalul Universitar din Essen.„, a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalului german. Procurorul de caz a precizat în fața instanței că în urma autopsiei s-a dovedit că lovitura de la cap este incompatibilă cu căderea pe asfalt. Ea a fost provocată prin lovitură în forță. Tânărul nu a dorit să facă declarații despre omor, dar a explicat judecătorilor care este situația sa personală. „Am întâlnit-o pe Dana în România. M-am drogat și am fost arestat în România.„, a spus el conform Bild. Mama fetiței, Esmeralda V. (Dana) în vârstă de 18 ani, a uimit magistrații cu declarațiile ei: „La început totul era bine și frumos, apoi au început problemele. El a devenit agresiv, se droga și totul s-a înrăutățit. Nu era zi în care să nu mă bată.” Pod era singur cu fetița când a spus că i-a alunecat din brațe: „A spus că a schimbat-o și i-a dat să mănânce. Ulterior am văzut că fata era vânătă la ureche. El a spus că a scăpat-o. Seara, fata era bine. Apoi am văzut că e mai grav. Eu am vrut să mergem la medic, dar el nu pentru că medicul ar fi pus întrebări.„, a mai declarat mama fetiței, fosta prietenă a lui Pod. „Vreau să știu de ce a făcut-o.„, a mai spus ea. Cât timp Pod a stat un an în închisoare, Dana a avut diferite relații. Micuța Jasmina nu era probabil fiica inculpatului, după cum mama a declarat în fața judecătorilor, iar acest fapt pare să fi fost motivul pentru desele certuri dintre cei doi.
Corneliu Nicolae Pod nu este la prima întâlnire cu legea. Judecătoria Reșița l-a condamnat în noiembrie 2013, pe când era minor, la doi ani cu suspendare pentru că tâlhărea bătrâni în centrul orașului, scrie observator.tv