Atenție, șoferi pirați! ANAF se pregăteşte să lanseze controale ce vizează șoferii Uber şi Taxify

0
158

ANAF pregăteşte „controale antifraudă” la colaboratorii Uber şi Taxify. Un document oficial al Ministerului Finanţelor redactat la începutul lunii şi obţinut de Profit.ro dezvăluie planul pus la cale de Fisc în privinţa şoferilor care fac curse prin intermediul Uber şi Taxify.

Documentul arată că „la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au început  demersuri pentru identificarea colaboratorilor entităţilor care facilitează servicii de tip ridesharing, urmând ca datele obţinute să fie analizate în vederea declanşării unor controale antifraudă pentru constatarea împrejurărilor în care au fost desfăşurate activităţile şi evaluarea eventualelor consecinţe de natură fiscală, contravenţională sau penală”. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că autorităţile nu vor să interzică activitatea firmelor precum Uber şi Clever, ci vor ca toată lumea să urmeze acceaşi legislaţie. „Noi nu avem nicio problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă care să combată pirateria”, a spus el. Între timp,  șoferi de taxi din București, au găsit o metodă prin care să-i demaște pe cei ce practică taximetrie la negru, sub paravanul „ride sharing „.Noua metodă de denunțare practicată de către taximetriștii din București, este una extrem de eficientă și chiar a dus la sperierea mai multor șoferi UBER. Taximetriștii plasează comanda la UBER, se urcă în mașină și le spun șoferilor că vor să ajungă lângă sediul Brigazii Rutiere din București. Șoferul UBER se conformează, dar în acest timp, colegii taximetristului anunță autoritățile. Imediat cum este descoperit, șoferul UBER este amendat pentru că nu deține autorizație de transport de persoane. Șoferii UBER sunt conduși la secția de poliție unde li se întocmește proces verbal și sunt amendați, iar dacă sunt prinși a doua oară, amenzile sunt usturătoare și pot ajunge și la 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.