O fetita a fost lovita de masina in timp ce traversa neregulamentar

0
234

O fetiță de doar cinci ani e în comă profundă la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa în mod neregulamentar.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, copila a fost accidentată duminică, în jurul orei 15:42, pe Drumul Național 2E, în comuna Marginea, de către o localnică de 27 de ani, din aceeași localitate.

Fetița era nesupravegheată atunci când s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului.

Polițiștii sosiți la fața locului au testat-o pe conducătoarea auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, informează Monitorul de Suceava.

Starea copilei este foarte gravă, a declarat dr. Mircea Macovei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou”. Fetița a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, a avut un stop cardio-respirator care a fost resuscitat, contuzie toraco-abdominală, hepatică şi splenică.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.