Un bărbat de 60 de ani a suferit o operație de transplant renal, iar rinichiul a fost prelevat chiar de la soția lui. Medicii de la Compartimentul de Transplant Renal al Spitalului Sf. Spiridon Iași a efectuat acest transplant chiar zilele trecute.
Bărbatul suferea de mai bine de 16 ani, iar de aproximativ un an a început să facă dializă.
„Transplantul a fost unul reușit, în ciuda faptului că posibilitatea compatibilității de la donator înrudit emoțional este mai rar. În toți cei 18 ani de experienţă am avut doar cinci cupluri soţ-soţie, care au donat sau primit rinichi, statistica fiind undeva sub 5%. Este destul de neobişnuit pentru că de regulă compatibilitatea imunologică este complet diferită, însă în cazul celor doi, compatibilitatea a fost bună şi am putut realiza intervenţia”, a menționat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Parhon.
„Familia a văzut că îmi e greu şi a decis să îmi cedeze un rinichi. Soţia avea grupa 0, deci putea dona la mai multe persoane, şi pentru că a văzut cât mă chinui a decis să facă asta. Mă sint într-un fel norocos, dar pe de altă parte ştiu că e un risc mare pentru familie ca nu cumva să nu ajungă şi ea la dializă. Să sperăm că vom reuşi să izbândim împreună”, spune bărbatul.