Tânără româncă, ucisă fără milă în Italia. A fost torturată, apoi arsă de vie pe un câmp din Marsala

0
304

O crimă înfiorătoare s-a produs, în urmă cu câteva zile, în Italia, la Marsala. Nicoletta Indelicato, o tânără româncă de 25 de ani, a fost găsită moartă, noaptea trecută, pe un câmp din Sant’Onofrio. Principalii suspecţi sunt o altă româncă şi iubitul ei italian.

Margareta Buffa, o româncă de 29 de ani, şi iubitul ei italian, Carmelo Bonetta, de 34 de ani, au fost arestaţi de carabinieri, fiind acuzaţi că au omorât-o pe Nicoletta Indelicato, o româncă rezidentă în Marsala, provincia Trapani. Tânăra de 29 de ani, dată dispărută de familie duminică, a fost descoperită fără suflare, noaptea trecută, pe un câmp din Sant’Onofrio, foarte aproape de Marsala. Trupul româncei a fost găsit incendiat. Nicoletta a fost bătută, înjunghiată, apoi arsă de vie. Nicoletta a fost adoptată încă de mică de o familie de italieni, împreună cu fratele ei, Cristian. Duminică, 17 martie, părinţii fetei, Damiano și Anna Rita, au dat alarma după ce fiica lor a plecat sâmbătă noapte de acasă şi nu s-a mai întors. Părinţii fetei au povestit pentru presa locală că Nicoletta era deja în pijamale când a fost sunată de Margareta şi convinsă să iasă în oraş. Fata chiar s-a certat cu mama ei, care s-ar fi opus acestei ieşiri nocturne. Nu a fost de înţeles, aşa că Nicoletta a ieșit la ora 00:15, în noaptea de sâmbătă spre duminică, spunându-le părinților că va petrece seara cu niște prieteni în centrul istoric din Marsala. A fost văzută în zona Castelvetrano, la o petrecere, apoi orice urmă legată de Nicoletta a fost pierdută. Până noaptea trecută. Când, cadavrul incendiat al fetei a fost găsit pe un câmp de lângă Marsala. Ancheta poliţiei a dus în scurt timp la Margareta Buffa şi iubitul ei Carmelo Bonetta, agricultor de profesie. Cel care i-a ajutat pe carabinieri să dea de cei doi a fost un barman, care a declarat că a văzut-o pe Nicoletta plecând alături de Buffa și Bonetta în noaptea de sâmbătă spre duminică. În timpul audierilor, Margareta Buffa a dat mai multe declarații contradictorii, pentru ca, în final, să mărturisească faptul că ea și iubitul său, Bonetta, au ucis-o pe Nicoletta, indicând locul unde s-a întâmplat nenorocirea. Se pare că între cele două fete, ambele de origine română, existau tensiuni, motivul crimei fiind unul banal. Margareta le-ar fi spus anchetatorilor că Nicoletta a făcut-o prostituată.  Românca a murit în chinuri groaznice. Atrasă pe câmpul din Sant’Onofrio, cei doi au bătut-o, au înjunghiat-o de cel puţin 6 şase ori, au ars-o cu ţigara, apoi i-au dat foc, scrie observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.