Emily O’Connor a fost „afectată emoţional”, după ce i s-a spus că hainele sale sunt prea îndrăzneţe pentru a urca într-un avion, care zbura pe ruta Birmingham – Tenerife. Angajaţii aeroportului i-au transmis să-şi acopere formele, altfel va fi dată jos din aeronavă.
Emily, în vârstă de 22 de ani, a descris incidentul ca fiind cel mai urât moment din viaţa ei şi a povestit totul pe reţelele sociale, scrie dailystar.co.uk.
„Zburam de la Birmingham spre Tenerife şi cei de la Thomas Cook mi-au zis că mă dau jos din avion, dacă nu „îmi acopăr corpul”, deoarece „aduc ofense celorlalţi”, scrie gandul.info.
„Patru angajaţi au roit în jurul meu şi au vrut să-mi ia bagajul, pentru a mă determina să cobor din avion. I-am informat că nu există nicio „politică vestimentară” de care ar fi trebuit să ţin cont. I-am întrebat pe cei din avion dacă se simt ofensaţi de aspectul meu şi nimeni nu a zis nimic”, a povestit Emily.
Incident de coşmar pentru o tânără care visa la o vacanţă exotică în Tenerife. „Mi-au zis să îmi acopăr FORMELE, altfel ZBOR din avion!”
Emily a demarat un sondaj pe Twitter, în care i-a întrebat pe utilizatori dacă hainele ei erau nepotrivite pentru zbor.
85% dintre cei 25.000 de votanţi s-au declarat împăcaţi de stilul ei vestimentar.
„Am purtat aceste haine în aeroport (la securitate, controlul paşaportului etc), m-am urcat în avion, mi s-a spus să mă acopăr, am stat pe scaun, responsabilul de zbor şi alţi patru angajaţi mi-au zis că trebuie să mă îmbrac, altfel o să cobor…”, a scris Emily.
Mai rău, unul dintre pasageri a agresat-o verbal şi cei de la pază nu au făcut nimic pentru a împiedica incidentul. „Managerul a vrut să mă dea jos din avion, cu tot cu geantă. Un bărbat a strigat: „Ce femeie încăpăţânată! Pune bluza pe tine!” şi personalul nu a luat nicio măsură împotriva lui, mai scrie gandul.info.
Emily a rezolvat problema de una singură: „Am luat o haină de la verişoara mea, care zbura alături de mine şi m-am acoperit. Personalul a făcut comentarii la microfon şi toată lumea a auzit… Am tremurat toată”.
„Au anunţat că m-am purtat nepotrivit, în gura mare. Tremuram toată, au văzut asta, dar au continuat să mă jignească. A fost cea mai urâtă zi din viaţa mea”.
Cei mai mulţi utilizatori sunt de acord cu Emily.
„Şi eu lucrez în industria aviatică şi nu te-aş fi rugat să te îmbraci, nu există asemenea reguli. Este oribil ce ţi s-a întâmplat, dezgustător!”
„Ne pare rău pentru doamna Emily O’Connor. Am fi putut aborda mai bine situaţia. Liniile aeriene au totuşi o politică vestimentară, care se aplică atât bărbaţilor, cât şi femeilor, de toate vârstele, fără discriminare. Personalul întâmpină greutăţi în implementarea politicii şi nu reuşeşte întotdeauna să acţioneze corect…”, au precizat cei de la Thomas Cook.