Un individ ajuns la vârsta senectuţii îşi va petrece următorii ani în puşcărie după ce a abuzat sexual de o fetiţă de 9 ani.
Gheorghe Chihaia a fost condamnat în aceeaşi zi la trei ani de închisoare cu executare fiind găsit vinovat de agresiune sexuală. Bătrânul a mai fost obligat şi la plata unor daune morale de 100.000 de lei către victima sa.
Conform motivării judecătorilor, Chihaia a comis fapta în vara anului trecut.
Astfel, pe 7 iunie, individul a mers la vărul său, bunicul victimei, pentru a-l ajuta la construcţia unui grajd. La orele prânzului, părinţii copilei au plecat la câmp pentru a adăpa animalele, moment în care Chihaia a mers la fetiţa de 9 ani şi i-a oferit 5 lei pentru a merge cu el în fânarul de lângă casă. Acolo, bătrânul a dezbrăcat-o, a întins-o pe un balot de paie şi sărutat-o în zona intimă, scrie adevarul.ro.
„Momentul agresiunii sexuale a fost surprins de către tatăl victimei, care tocmai se întoarse de la câmp, din declaraţia martorului rezultând că, în momentul în care l-a surprins pe inculpat în timp ce săruta vaginul fiicei sale dezbrăcate de chiloţi, inculpatul surprins în flagrant i-a cerut să nu-l omoare recunoscând că a greşit, după care a fugit de la faţa locului“, au precizat judecătorii, în motivare.
Copila a povestit mamei, bunicii şi mătuşii sale ce a păţit, cazul ajungând şi în vizorul anchetatorilor. În primă fază, octogenarul a spus că fata i-ar fi spus să sărute în zona intimă, însă, la proces, Chihaia a recunoscut în totalitate faptele.
„Experienţa pe care a trăit-o victima minoră în vârstă de 9 ani cu siguranţă a fost una deosebit de traumatizantă, aspect care rezultă şi din fişa de evaluare psihologică a minorei. Atingerea zonei intime cu buzele de către un bărbat în vârstă de 79 de ani (n.r. – cât avea individul la momentul faptei) sub ameninţarea victimei că va fi acuzată pentru iniţierea acţiunii dacă se împotriveşte, cu siguranţă reprezintă un eveniment traumatizant, şi probabil aproape imposibil de înţeles în reprezentarea mentală a unei minore de 9 ani“, au precizat judecătorii.