Descoperire istorică la Brașov! Dosarul tezaurului României trimis la Moscova în 1916, găsit într-un dulap

0
163

Descoperire istorică de o importanţă uriaşă la Braşov. Un bărbat din Braşov şi un iranian căsătorit cu o româncă, ce se ocupă de restaurarea pieselor vechi de mobilier, au găsit, într-un dulap vechi, dosarul tezaurului României trimis la Moscova în anii 1916-1917.

Totul s-a întâmplat în luna mai a anului trecut, iar de atunci dosarul a ajuns pe mâinile unui avocat escroc şi într-un final la procurorii DIICOT şi apoi la Banca Naţională a României, notează libertatea.ro.
Attila Szocs, un bucătar din Braşov şi iranianul stabilit în România de mai bine de 30 de ani, au cumpărat dulapul de epocă şi încercau să îl restaureze atunci când au făcut descoperirea uriaşă, scrie observator.tv.

În interiorul dulapului, în spatele unui perete fals, cei doi au găsit, neatins de 80 de ani, dosarul pe care Ion Antonescu l-a trimis, în anul 1941, împreună cu Armata, la Moscova, pentru revendicarea tezarului României.

Acest lucru stabileşte exact că, la acea vreme, Antonescu era ferm convins că nemţii vor cuceri Moscova, motiv pentru care pregătise dosarul de revendicare a tezarului României.
Ce conţine dosarul prin care Antonescu cerea tezarului României
Dosarul conţine 200 de pagini în care sunt descrise toate bunurile pe care România le-a trimis la Moscova în perioada 1916-1917, mai scrie observator.tv.

Paginile cuprind până la cele mai mici detalii ale valorilor transportate de la Bucureşti şi Iaşi către Moscova şi care nu au fost recuperate nici astăzi.

„Detaliat, Tezaurul evacuat la Moscova şi evaluat la Lei 6.500.000.000 se compune din: bilete de bancă, aur, argint, nichel, numerar, bijuterii şi alte obiecte de valoare”, se arată în dosarul tezaurului României de la Moscova.

În prezent, BNR şi Ministerul Culturii poartă negocieri cu Attila Szocs, iranianul care restaurează mobilă veche şi avocatul lor pentru a decis dacă statul român va face o ofertă de cumpărare a dosarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.