O familie cu nouă copii trăiește într-o singură cameră, la marginea satului Gulia din Suceava. Cei doi părinți și cei nouă copii trăiesc de pe o zi pe alta și dorm împreună în cele două paturi din cameră.
Tatăl celor nouă copii este singurul care aduce un ban în casă, în afară de alocațiile copiilor. Totuși, el nu are un loc de muncă stabil și muncește cu ziua, la oamenii din sat. ‘Muncesc cu ziua să strâng bani și să pot să îi hrănesc. Nu am dat niciunul la stat și nici nu vreau să îi dau. Tot ce îmi doresc este o casă mai mare în care să poate crește’, a declarat tatăl copiilor. Strigătul de ajutor al familiei din satul Gulia, comuna Dolhasca, a fost auzit de Daniel Tiron, un tânăr care locuiește în străinătate. Astfel, tânărul a inițiat o strângere de fonduri pe Facebook pentru ca familia cu nouă copii să poate avea o casă decentă și să nu mai locuiască într-o singură cameră. ‘O casă făcută de Noi de la 0 Cu două camere,baie,și bucatarie, pentru cei nouă frați și părinții lor. Noi Români de pretutindeni le vom îndeplini visul O CASĂ! Donați 1 EURO pentru ei și să facem împreună lucruri frumoase pentru bucovina și acești COPII’, se arată în strângerea de fonduri de pe rețeaua socială, scrie observator.tv
Corecție: Potrivit presei locale, în camera ridicată la marginea satului Gulia locuiesc cei doi părinți și nouă copii, în timp ce strângerea de fonduri inițiată pe Facebook arată că în cameră locuiesc 10 frați și părinții lor.