Străbunica lui Răzvan Mădălin Ivănuş ţesea ii şi cosea carpete şi covoare pentru tot satul. De la ea Răzvan a moştenit dragostea pentru portul popular, iar de la cealaltă bunică, răbdarea şi minuţiozitatea. Aşa a ajuns să se înscrie la Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi şi să creeze unul dintre costumele purtate de Regina Maria.
Ideea a pornit de la prima ie pe care a realizat-o în timpul perioadei de practică, sub îndrumarea profesoarei Mirela Blaga, cea care i-a fost şi coordonator de licenţă, scrie adevarul.ro.
Cu o fascinaţie pentru Casa Regală, profesoara i-a propus lui Răzvan să recreeze printr-o tehnologie de tricotare digitală unul dintre costumele purtate de Regină, din zona Muscelului, compus din ie, fotă, fustă şi opinci. Dacă în mod clasic costumele populare sunt ţesute, fiind lucrate manual, costumul realizat de „echipa de la TUIASI”, aşa cum spune Răzvan, este realizat prin tricotare digitală. Procesul de documentare şi realizare a durat un semestru, timp în care tânărul a vizitat meşteri populari pentru a înţelege mai bine costumul tradiţional românesc şi simbolistica motivelor acestuia.
Răzvan a realizat într-un soft modelul de pe fiecare piesă a costumului, iar apoi l-a imprimat, cu ajutorul unei maşinării, pe tricot. Primele mostre au fost făcute în laboratoarele universităţii, dar pentru că maşinăriile nu au putut reproduce fineţea portului, aceştia au apelat la ajutorul unei firme din Buzău, Datsa Textil, pentru crearea produsului final, firmă la care Răzvan a fost angajat în cele din urmă, mai scrie adevarul.ro.
„Elementul de noutate este tehnologia digitală de tricotare, care nu este una obişnuită pentru asemenea produse, şi faptul că modelul este inspirat din costumul Reginei Maria. Programarea la maşina de tricotare se face cu ajutorul unor softuri specializate, iar cel care face desenul trebuie să cunoască un anumit program. Apoi trebuie să aibă cunoştinţe despre tehnologia de tricotat, trebuie să ştie să folosească maşinile”, povesteşte profesorul Mirela Blaga.
Cel mai mult a durat ia, spune profesorul, pentru că modelul a fost mult mai complex decât celelalte. Deşi iniţial îşi doreau să facă o colecţie, din opt zone ale ţării, timpul i-a determinat să se oprească doar asupra unuia, pe care au decis să-l transforme într-un obiect unic. Munca le-a fost răsplătită, iar costumul a fost ulterior expus la târgul de modă Première Vision de la Paris, un eveniment internaţional pentru creatorii de modă profesionişti.